Şofer de microbuz şcolar, depistat băut în timpul serviciului

Un şofer de microbuz şcolar a fost depistat, astăzi, că era băut în timp ce conducea autovehiculul pentru a prelua elevi pe care să-i transporte la şcoală.

Poliţia Judeţeană Suceava a anunţat că, în cadrul acţiunii organizate joi de verificare a şoferilor vehiculelor destinate transportului de persoane şi mărfuri, poliţiştii au depistat, în municipiul Fălticeni, la ieşirea spre oraşul Dolhasca, un şofer în vârstă de 42 de ani care conducea băut un microbuz şcolar şi care urma să preia mai mulţi elevi pentru a-i transporta la unităţi de învăţământ.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare a alcoolemiei de 0,39 g/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferului i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile, fiindu-i aplicată şi o sancţiune contravenţională în valoare de 1250 lei.

Joi, 15 echipaje de poliţie însoţite de specialişti din cadrul ISCTR şi RAR Suceava au organizat filtre pentru identificarea celor care nu respectă legislaţia privind transportul public de persoane, fiind controlate peste 150 de autobuze, microbuze, vehicule tip maxi-taxi şi microbuze transport şcolar, dar au mai fost făcute acţiuni de verificare a legalităţii transportului de mărfuri şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere generate de viteza excesivă, scrie Mediafax.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 144 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri la regimul rutier cu o valoare totală de peste 60.000 lei şi au fost reţinute cinci permise de conducere, din care patru pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Bărbat din Constanța, urmărit internațional pentru tentativă de omor, adus din Germania

17 May 2024 362

Știri Constanța Acțiuni ale Poliției Năvodari și Mihail Kogălniceanu! Iată ce au vizat

15 May 2024 508

Încălcări grave ale legii rutiere! Incidente la Constanța

15 May 2024 440

Săptămâna Școala în Siguranță Poliția Tulcea informează și previne în rândul elevilor (FOTO)

15 May 2024 346

Cocaină la Constanța! Procurorii DIICOT anunță reținerea unui bărbat. Date oficiale din anchetă (FOTO+VIDEO)

15 May 2024 552

Prins cu substanțe interzise de către polițiștii locali din Constanța. Constatări

15 May 2024 369

Bărbați depistați cu substanțe psihoactive, în plină zi, pe o stradă din Constanța!

11 May 2024 476

Incident în Constanța! Iată cu ce s-au confruntat polițiștii pe strada Comarnic

11 May 2024 713

Polițiștii au discutat cu elevii din Constanța despre prevenirea violenței și a furturilor

09 May 2024 476

Știri Constanța 20 de amenzi aplicate într-o singură zi, în trafic

09 May 2024 441

Știri Constanța Echipa poliției din Mihail Kogălniceanu găsește și salvează un copil în pericol pe șosea

09 May 2024 825

Miting de protest al polițiștilor locali în fața Guvernului României! Ce revendicări au

08 May 2024 516

Știri România Rezultatele privind acțiunile desfășurate de Poliția de Frontieră în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

07 May 2024 393

Ce te costă să arunci molozul pe domeniul public din Constanța – mașina și 30.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 690

România Mai mulți cetățeni străini și minori depistați cu nereguli pe aeroporturi în ultima săptămână

06 May 2024 484