Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Jijila, județul Tulcea. Ce alcoolemie avea bărbatul

Polițiști în acțiune. Foto:DGPMBIeri, 29 ianuarie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Măcin, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Circularului, din localitatea Jijila, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitate.

Potrivit IPJ Tulcea, conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul indicând concentrația de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.

„Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 586

Șofer la un pas de comă alcoolică, depistat în trafic în localitatea Techirghiol. Ce alcoolemie avea bărbatul

24 Apr 2024 503

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 592

Șofer beat depistat în trafic pe strada Termele Romane din Constanța. Ce valoare a indicat alcooltestul

21 Apr 2024 394

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 573

Inconștiență la volan! Șofer în comă alcoolică, depistat în trafic pe strada Poporului din Medgidia

12 Apr 2024 784

Constanța Conducător auto beat, depistat în trafic pe DN 22, în comuna Cogealac. Ce alcoolemie avea bărbatul

11 Apr 2024 558

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 657

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică și fără permis, depistat pe DC 28, în satul Izvoru Mare

08 Apr 2024 666

Județul Constanța Urmărire în trafic pe DN 2A, în comuna Mihail Kogălniceanu pentru prinderea unui șofer beat și fără permis

08 Apr 2024 813

Minor depistat conducând un cvadriciclu neînmatriculat pe strada Siretului din Medgidia

06 Apr 2024 540

Județul Constanța Șofer beat, urmărit în trafic în localitatea Mihai Viteazu

06 Apr 2024 888

Pericol în trafic pe strada Poporului din Constanța! Șofer la un pas de comă alcoolică, oprit de polițiști

04 Apr 2024 2303

Județul Constanța Șofer beat depistat pe strada Albastros din Mangalia! Ce alcoolemie avea bărbatul

02 Apr 2024 462

Știri Constanța Conducător auto tras pe dreapta de polițiști! Ce au constatat polițiștii în urma controlului

02 Apr 2024 495