Sport extrem pe bicicleta

În pragul comei alcoolice, un biciclist în vârstă de 20 de ani a devenit cascador de ocazie. După mai multe drift-uri involuntare din cauza băuturii, tânărul a pierdut controlul direcţiei şi a plonjat de pe bicicletă direct pe asfalt. Cascadoria s-a terminat la spital, unde biciclistul a ajuns cu răni uşoare.

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, reprezentaţia a fost oferită în cadru nocturn, pe strada Cişmelei. Cei care au trecut întâmplător prin zonă, l-au putut surprinde pe constănţeanul Dan Bica, în climaxul talentului, în timp ce-şi etala aptitudinile de ciclist, cu o alcoolemie de 0,93mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei care se aflau la intersecţia străzii Cişmelei cu Aleea Lotus au putut surprinde, însă, declinul biciclistului, care a pierdut controlul ghidonului şi a „zburat" de pe bicicletă, „aterizând" pe şosea. Rănitul a fost recuperat de un echipaj de la Ambulanţă şi transportat la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, pentru a primi îngrijiri de specialitate. Medicii l-au diagnosticat cu etilism acut şi un traumatism cranio-cerebral acut închis. Biciclistului i-au fost prelevate probe biologice, urmând să se stabilească valoarea alcoolemiei din sânge.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a 2023/2024, rezultate și clasamente. Festivități pentru campioane (GALERIE FOTO)

04 Jun 2024 253

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de noua înfățișare a parcului de la Gară din Constanța, inaugurat de ziua copilului?

02 Jun 2024 800

Alegeri locale 2024. Cătălin Grasa, candidatul PSD la președinția CJC „Județul Constanța are nevoie de un program coerent de sprijin al marilor companii locale, naționale și multinaționale pentru realizarea unui parc industrial puternic"

02 Jun 2024 1219

Constanța. De la lupte, la o carieră în Drept Bianca Iancău, din Cumpăna, șefă de promoție la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ (GALERIE FOTO)

30 May 2024 1789

Farul Constanța Gică Popescu, anunț important despre acționariatul clubului. „Acesta e obiectivul principal pe care-l am“

30 May 2024 2445

Facultatea de Educație Fizică și Sport a organizat Cupa Studentului Universității Ovidius din Constanța – Ediția 2024

27 May 2024 406

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a, rezultate și clasamente. Mai multe meciuri cu probleme în Seria Sud (GALERIE FOTO)

27 May 2024 1361

Cumpărări directe Constanța Federația Română de Oină, achiziții în proiectul „Caravana redescoperă oina“ (DOCUMENT)

26 May 2024 531

Constanța Maratonul Nisipului 2024, ziua a doua. Antrenorul Andrei Filimon a dat startul curselor competitive. Arbitru de fotbal, pe podium (FOTO+VIDEO)

26 May 2024 1258

Cumpărări Directe Ce societate se ocupă de modernizarea terenurilor de sport din Cernavodă (DOCUMENT)

24 May 2024 358

CJC anunță o nouă sesiune de finanțare nerambursabilă pentru programul „Sportul pentru toți"

23 May 2024 495

Miting de protest în fața Palatului Victoria! Ce solicită sindicaliștii

22 May 2024 558

Cumpărări directe Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, achiziție de servicii de contabilitate

22 May 2024 485

CSM Constanța, călătorie prin parcurile și cartierele din municipiu. „Ne-am încărcat cu foarte multă energie de la copii!“ (GALERIE FOTO)

22 May 2024 865

Soluția magistraților în dosarul dintre Universitatea Naţională de Educaţie Fizică și Sport Bucureşti și Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa

21 May 2024 532