Știri Constanța Tineri din Mureș, prinși cu droguri în Vama Veche (FOTO)

În ultimele 24 de ore jandarmii Grupării Mobile Constanța s-au aflat la datorie pentru ca cei care se află în stațiunile de pe litoral să se poată bucura în siguranță de mare, vremea plăcută și spectacolele cultural artistice care se desfășoară pe întreg litoralul.

Astfel, pe timpul executării misiunii de menținere a ordinii și siguranței publice în stațiunile litorale, jandarmii au întocmit 11 acte de sesizare a organelor competente, în care se regăsesc 17 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere si consum de substante psihotrope, precum și pentru comercializarea de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, și au aplicat un număr de 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.700 lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, din care se exmplifică: 

În data de 11 august, pe timpul patrulării în zona falezei din stațiunea Vama Veche, jandarmii au observat 4 tineri, care la vederea patrulei au început să își paseze de la unul la celălalt un obiect rotund. Având în vedere cele observate, s-a trecut la interceptarea tinerilor care erau din județul Mureș și aveau vârste între 19 și 23 de ani.

Urmare a solicitării de prezentare a obiectul în cauză, nu mică le-a fost mirarea când au descoperit că era un dispozitiv de mărunțit tip grinder, folosit pentru mărunțirea de substanțe vegetale. Extinzând verificare și asupra autoturismului cu care erau veniți tinerii, jandarmii au descoperit încă 2 dispozitive de mărunțit substanța vegetală tip grinder, 10 comprimate de culoare albastra in forma triunghiulara, 3 pungi autosigilante în care se afla substanța vegetală sub formă de muguri de culoare verde-oliv, precum și o folie de aluminiu în care era ambalată o substanța solida cu forma neregulată de culoare maro, informează Gruparea Mobilă Constanța.

De asemenea, astăzi, 11 august, în stațiunea Mamaia, în zona Piațeta Perla, a fost depistat un gălățean de 29 de ani, în timp ce oferea spre comercializare, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, mai multe parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.

Menționăm că, persoanelor depistate le-au fost am întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și consum de substanțe psihotrope conform prevederilor Legii 143/2000 și pentru încălcare prevederilor privind mărcile și indicațiile geografice, conform Legii 84/ 1998, a mai punctat sursa citată. 


foto: Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța 


Citește și:

Știri Constanța. Intervenție de urgență pe plaja din Vama Veche. Trei persoane inconștiente au necesitat asistență medicală (FOTO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 522

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 487

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 487

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 323

Poliția RomânăBCCO Craiova - Trafic de droguri

24 Apr 2024 338

Poliția Municipiului București - Actiuni ale politistilor Capitalei

24 Apr 2024 312

​Activități de informare și conștientizare a riscurilor consumului de alcool și droguri la volan, desfășurate de specialiștii antidrog din Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 410

Știri Constanța Activități preventive ale polițiștilor în grădinițe, școli și licee

23 Apr 2024 436

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 541

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 596

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 458

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 375

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 678

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 824

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 415