Știri Constanța Cine este al patrulea înecat în Mamaia


Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța a fost solicitat să intervină în stațiunea Mamaia în urma unui apel la numărul unic de urgențe 112.
 
Și a fost un apel tragic. Trei persoane și-au pierdut viața ieri, 14 august, în stațiunea Mamaia.
 
Dar astăzi, 15 august, a fost anunțat cel de-al patrule deces.
 
Este vorba despre B. B. în vârstă de 38 de ani din Buzău.
 
Oficial de la IPJ Constanța
 
La data de 14 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că 4 persoane se află în pericol de înec, în apă mării.
 
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cele 4 persoane au fost scoase la mal, de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, informează IPJ Constanța.
 

Trei bărbați, de 34 de ani, 43 de ani, respectiv 46 de ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate. O minora de 16 ani a fost resuscitată și transportată la spital.
 
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, a mai punctat sursa citată.



Citește și:
Știri Constanța azi: Cine sunt bărbații care au murit în tragedia de la Mamaia (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii din Constanța, invitați la Grădinița din Neptun (Galerie FOTO)

27 Apr 2024 141

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 183

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 172

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 220

Controale ale polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost legitimate, prin eDac, 943 de persoane

27 Apr 2024 246

IPJ Constanța Și-a lovit partenera și pe mama acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și are dosar penal

27 Apr 2024 342

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 416

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 313

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 548

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 574

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 578

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 550

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 488

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 652

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 718