Surpriza din portbagaj

La data de 7 februarie, ora 20.10, poliţiştii Secţiei 5 au oprit şi scos din trafic pe strada Caraiman, pe sensul de mers spre bulevardul Aurel Vlaicu, un autoturism în care se aflau două persoane. Poliţiştii au stabilit că autoturismul era condus de S. Marian Cristian, de 24 de ani, însoţit de S. Vasile, de 33 de ani, ambii din localitatea Giurgeni, judeţul Ialomiţa. Cu ocazia controlului autoturismului, în portbagaj au fost găsite trei rucsacuri şi o geantă de voiaj pline cu profile în formă de „U", din aluminiu, în greutate totală de 88,5 kg.

În urma verificărilor s-a stabilit că cei doi lucrează ca muncitori necalificaţi la un imobil situat în staţiunea Mamaia, ce aparţine unei societăţi comerciale, de unde au fost sustrase elementele din aluminiu.

Reprezentanţii unităţii comerciale nu au putut fi contactaţi pentru stabilirea prejudiciului. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi luării măsurilor legale ce se impun.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța câștigă pe terenul lui CSU Sibiu, într-o partidă ce a atins cote maxime de suspans

04 May 2024 320

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 775

Constanța Pista de biciclete de pe bulevardul Tomis a prins... culoare!

14 Apr 2024 673

Volei CSM Constanța a cedat și în a doua dispută cu Rapid București, nu a putut produce surpriza (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 731

Surpriză în traficul din Constanța! Polițiștii rutieri au surprins femeile de 1 Martie (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 696

WhatsApp nu va mai fi accesibil pe mai multe telefoane mobile. Lista dispozitivelor care nu vor mai fi compatibile cu aplicația

17 Feb 2024 765

Surpriza din lenjeria intimă Pedepse grele, la Constanța, pentru trafic internațional de droguri!

14 Feb 2024 1133

Surpriză în trafic la Mangalia! Șofer cu o alcoolemie record

12 Feb 2024 699

Volei Surpriza etapei! CSM Constanța, victorie mare cu Dinamo București, cu un scor neverosimil! (GALERIE FOTO)

10 Feb 2024 1145

Tenis de masă „Maraton nebun!“. CSM Constanța a produs surpriza și a învins ALCL TT Grand-Quevilly în ETTU Europe Cup Women (GALERIE FOTO)

31 Jan 2024 1009

Horoscop pentru luni, 01 ianuarie 2024. Ziua este propice activităților gospodărești pentru una din zodii

01 Jan 2024 890

Control inedit în traficul din Constanța (FOTO+VIDEO)

24 Dec 2023 1286

Naţionala României a învins Japonia într-un meci din a treia grupă principală a Campionatul Mondial de handbal feminin

09 Dec 2023 910

Farul Constanța, învinsă de Gloria Buzău, din Liga a 2-a, în Cupa României! „Marinarii“, eliminați din competiție

02 Nov 2023 1438

Fotoreportaj Constanța Constănțenii se bucură de vremea neașteptat de caldă la final octombrie (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 1158