05 Oct, 2015 00:00
1696
Loredana DĂSCĂLESCU
Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis începerea judecăţii lui
Vlad Niculescu, suspectat de fals material în înscrisuri oficiale (trei fapte), de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, precum şi de complicitate la înșelăciune.
Decizia este definitivă.
Reamintim că
Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vlad Niculescu. Cazul are legătură cu cel în care
Răzvan Alexandru Ionescu, consilier superior în cadrul APIA - Centrul Judeţean Constanţa, a fost deferit Justiţiei alături de
Marian Vrânceanu, fostul secretar al comunei Ciobanu, judeţul Constanţa. În faţa judecătorilor a ajuns şi
Ioan Suciu, fostul primar al localităţii Ciobanu.
Revenind la Vlad Niculescu, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că: „În cursul anului 2013, în contextul comiterii de către mai multe persoane a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, inculpatul Niculescu Vlad a falsificat prin contrafacerea scrierii un număr de trei documente, atribuite unei persoane cu statut social modest, din care rezulta că aceasta din urmă exploata teren în judeţul Constanţa. Aceste acte au fost înmânate ulterior lui Ionescu Răzvan Alexandru, la acea dată consilier superior în cadrul APIA - Centrul Judeţean Constanţa, care le-a folosit mai departe pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene“.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: