Tânără de 21 de ani, decedată într-un cumplit accident rutier. Alte trei victime, printre care și un copil, au ajuns la spital (GALERIE FOTO)

Accident rutier grav. Foto : ISU ClujPompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Ciucea spre Cluj-Napoca.

Potrivit ISU Cluj, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 7:10, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială și un echipaj SMURD.

„În sprijin a venit și o ambulanță SAJ. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit două autoturisme avariate. Într-un autoturism se afla o tânără încarcerată și inconștientă, în stop cardio-respirator. Folosind echipamentele din dotare, pompierii au descarcerat-o și au predat-o echipajelor medicale, care au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe ambulanță și de către pompieri, medicul a constatat decesul tinerei de 21 de ani“ - au precizat reprezentanții ISU Cluj.


De asemenea, alte trei persoane au fost transportate la spital în stare de conștiență și cu leziuni minore. Mai exact, a fost vorba despre doi bărbați și o minoră de 10 ani. 

UPDATE:

La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 366

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 552

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 207

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 643

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 646

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 620

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 803

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 293

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 585

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 549

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 943

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 862

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 249

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 839

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 953