Terminalul de pasageri din port a fost inaugurat

# Una dintre cele mai ample si mai necesare lucrari pentru deservirea portului, terminalul pentru pasageri, a fost finalizata * Importantul moment a fost inaugurat de ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Gheorghe Dobre * Constructia terminalului a reprezentat o conditie fundamentala impusa atat de Uniunea Europeana, cat si de necesitatea solutionarii unui aflux de pasageri, care a crescut de zece ori anul acesta

Una dintre cele mai ample si mai necesare lucrari pentru deservirea portului, terminalul pentru pasageri, a fost finalizata. Importantul moment a fost inaugurat de ministrul Transporturilor Constructiilor si Turismului, Gheorghe Dobre. Vizibil afectat de starea generala a unei tari paralizata de multiple actiuni greviste de amploare, ministrul a avut o atitudine rezervata, confirmata si de faptul ca n-a dorit sa organizeze o conferinta de presa, preferand sa raspunda ad-hoc la intrebari. Constructia terminalului a reprezentat o conditie fundamentala impusa atat de Uniunea Europeana, cat si de necesitatea solutionarii unui aflux de pasageri, care a inregistrat o crestere de zece ori mai mare in comparatie cu anul precedent, dupa cum reiese din declaratia directorului general al CN ACN, Mircea Banias. Avand in vedere faptul ca, in ultimii ani, tot mai multe nave de pasageri au inclus Constanta in programul croazierelor, terminalul de pasageri devenise o problema cu adevarat stringenta. Cu certitudine noua gara maritima va constitui premisa unei modernitati reale celui mai mare port de la Marea Neagra, care a costat intre 2,256 si 3,227 milioane euro. Finantarea a fost realizata de la bugetul de stat si din fondurile proprii ale CN ACN. Lucrare deosebit de complexa, constructia terminalului specializat de pasageri a fost demarata pe dana de pasageri existenta, intre doua puncte de atractie turistica, fostul Pavilion Regal, transformat in Muzeul Portului, si Vechiul Far - construit in timpul regelui Carol I. Avantajele oferite de acest amplasament sunt accesul direct si facil al navelor la intrarea in port, fara manevre suplimentare; legaturile rutiere rapide cu orasul, care nu afecteaza activitatea portuara din zona; posibilitatea vizitarii punctelor de interes istoric si turistic din imediata apropiere (Cazinoul, Acvariul, Farul Genovez, Muzeul Portului, portul Tomis, zona peninsulara a orasului Constanta); facilitati de transport, cazare, divertisment in statiunile limitrofe. Dupa o inspectie fulminanta prin noua cladire a garii maritime, ministrul s-a oprit asupra aspectelor negative ale constructiei, anume faptul ca lipseste un centru de informare pentru turisti, acestia nu beneficiaza de amanunte privind atractiile culturale si de agrement atat din zona litorala, cat si din intreg spatiul romanesc. Din nefericire, langa aceasta constructie de mare insemnatate se oglindesc ramasitele vechilor utilaje, adevarate mormane de fier vechi, care aduc o nota ambientala neprofesionista. O precizare importanta pentru revigorarea turismului pe Dunare este amenajarea sau modernizarea unor porturi importante, precum Moldova Veche, Oltenita sau Tulcea. De remarcat este faptul ca gara maritima tulceana se afla in curs de modernizare incercand sa se integreze standardelor europene. Programul in care se incadreaza constructia terminalului de pasageri din port, este unul de anvergura, urmand realizarea terminalului de barje, cu finantare contractata de 24 milioane euro si extinderea terminalului de containere. Constanta se afla la intersectia a doua coridoare pan-europene, ma refer la coridorul IV rutier si feroviar, realizand si legatura cu tronsonul Dunarii maritime. In privinta previziunilor privind traficul de nave, acesta se bazeaza pe urmatoarele relatii de transport: Constanta - Istanbul si Constanta - Odessa, Constanta -Istanbul - Atena - Beirut - Alexandria sau Constanta - Istanbul - Palermo - Marsilia. Nu sunt excluse pe viitor nici alte trasee, dupa cum ne-a declarat Mircea Banias.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Băut și fără permis de conducere s-a izbit cu mașina de un copac, în județul Tulcea. Ce alcoolemie avea șoferul?

04 May 2024 561

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier la ieșirea din Izvoarele, județul Tulcea

04 May 2024 545

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

04 May 2024 1610

Marcel Ciolacu, în vizită la Episcopia Ortodoxă din Tulcea (FOTO)

03 May 2024 509

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 376

Tradiții de Paște Pentru locuitorii județului Tulcea peștele este nelipsit de pe masă

03 May 2024 291

„Accesul interzis în zona liberă fără permis”, expoziție de fotografie la Casa Avramide din Tulcea

03 May 2024 386

„Eva Nostra“ se reîntoarce pe scena Teatrului „Jean Bart“ Tulcea

01 May 2024 406

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 338

Măsurile ISU Delta Tulcea în contextul minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

30 Apr 2024 449

Jandarmii din Tulcea, în dispozitiv, în seara de Înviere și în minivacanța de 1 Mai

30 Apr 2024 596

Engolpionul din aur din colecția Muzeului Național de Istorie a României - o dovadă a prezenţei artei bizantine pe teritoriul ţării noastre

30 Apr 2024 532

Licitații Tulcea Euroest Plus Imobiliare SRL și Troia Premium Construct SRL, contract de peste jumătate de milion de euro pentru reabilitarea unui bloc din Tulcea (DOCUMENT)

30 Apr 2024 385

Ambasadorul Elveției în România, prezent la Tulcea. Ce s-a discutat

30 Apr 2024 380

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 527