Timișoara Trei copii și părinții lor au ajuns la spital după dezinsecția efectuată în apartament

Trei copii și doi adulți au ajuns în această după amiază la spitalul din Timișoara după ce în apartamenmtul lor a avut loc o dezinsecție. 

Victimele au acuzat stări de rău și au cerut ajutorul pompierilor și cadrelor medicale. 

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, în data de 17.02.2022, ora 13:56, în urma apelului primit pe S.N.U.A.U 112 pompierii au fost solicitați la o intoxicație cu insecticid în Timisoara, pe strada  Astrilor.  

„Au fost alertate următoarele forțe:
- o autospecială de stingere;
- un echipaj CBRN;
- un echipaj SMURD;
- 3 ambulanțe SAJ“ - au precizat reprezentanții ISU Timiș

Din primele informații s-a stabilit că, după ce a fost efectuată o dezinsecție într-un apartament, 2 adulți și 3 copii au intrat în interiorul acestuia.

„Bărbatul a acuzat dificultăți în respirație. Echipajele ajunse la fața locului au ventilat camerele apartamentului și apartamentele învecinate. În urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN, nu au fost detectate substanțe toxice. Cele 5 persoane au fost transportate la spital pentru evaluare medicală“ - au precizat reprezentanții ISU Timiș. 


Sursa foto: Facebook/IGSU

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă generație de salvatori se alătură echipei ISU Constanța (FOTO)

09 May 2024 525

Știri Constanța Incendiu la o casă din localitatea Chirnogeni. Au intervenit pompierii

08 May 2024 567

Județul Constanța Accident între un autoturism și un biciclist la ieșire din localitatea Săcele. O victimă a decedat

08 May 2024 742

Constanța Pericol de explozie în stațiunea Mamaia. Intervin salvatorii

06 May 2024 693

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1219

Suceava Patru case de la Valea Moldovei afectate de un incendiu (GALERIE FOTO)

05 May 2024 705

UPDATE. Constanța Incendiu la un apartament din Mangalia. Intervin pompierii

05 May 2024 757

Tragedie! Biserică mistuită de flăcări în noaptea de Înviere! (GALERIE FOTO)

05 May 2024 908

Tragedie în Capitală în prima zi de Paște! O persoană a ars de vie într-un incendiu pornit de la o candelă

05 May 2024 816

Pompierii din Constanța sunt salvatori și cu ocazia Paștelui (Galerie FOTO)

04 May 2024 587

Sfaturi din partea pompierilor pentru a evita producerea unor tragedii de Sărbătorile Pascale

04 May 2024 598

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1148

ISU BihorPeste 200 de pompieri bihoreni la datorie, în perioada minivacanței de 1 Mai și Paște

30 Apr 2024 322

ISU IalomițaStația de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier

29 Apr 2024 331

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1061