Top 5 violatori care au ingrozit Constanta

iulian_blanariu.jpgUn unchi care şi-a violat nepoţica de cinci ani „i-a cerut să-i primească penisul în gură", promiţându-i dulciuri în schimb

În ultimul an, cinci cazuri mari de violuri sau perversiuni sexuale în care au fost implicaţi copii au îngrozit judeţul Constanţa. Fie că a fost vorba despre fetiţe sau băieţei, rude sau străini, pe câmp sau în case părăsite, violurile au fost la fel de îngrozitoare. Cu toate acestea, instanţele s-au arătat mai degrabă blânde cu autorii acestor fapte.
Unul dintre cele mai monstruoase cazuri deferite instanţelor constănţene, în care copiii au fost victimele unor fapte desprinse mai degrabă din filmele de groază este cel al lui Gheorghiţă Moise, un tânăr de 20 de ani, din satul Mioriţa, comuna Ciobanu. Individul a fost trimis în judecată în luna aprilie, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de viol. Aproape greu de crezut, dar victima tânărului a fost tocmai nepoţica sa, în vârstă de doar cinci ani. În actul de inculpare, anchetatorii au arătat că fapta s-a petrecut pe 17 februarie 2009, în jurul orei 15.00. „Profitând de ascendentul său moral asupra victimei", au afirmat anchetatorii, „şi de împrejurarea că, datorită vârstei sale fragede, aceasta se afla în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa", Moise a întreţinut relaţii sexuale orale cu nepoţica lui, Elena Rodica, de doar cinci ani, pe care o invitase la o plimbare pe o colină. Iar fapta devine cu atât mai îngrozitoare, cu cât, pentru a o convinge pe fetiţă să-l însoţească, unchiul i-a promis că-i va cumpăra bomboane, exact ca în poveştile cu pedofili. Ajunşi în lizieră, individul s-a dezbrăcat parţial de pantalonii de trening, s-a aşezat pe iarbă şi „i-a cerut fetiţei să-i primească penisul în gură şi să-l sugă, promiţându-i, totodată, că, ulterior, îi va cumpăra dulciuri pentru a o răsplăti". Micuţa a fost de acord, nerealizând ce i se cere. Actul sexual oral a fost întrerupt de sora fetiţei de cinci ani, Maria, care venise să o caute. Gheorghiţă Moise a încercat să-şi scuze gestul motivând că era beat şi nu şi-a dat seama ce face. Culmea, cu titlul de aşa-zise circumstanţe atenuante, unchiul a invocat faptul că nu a supus-o unor violenţe fizice. Familia micuţei a cerut doar ca Moise să răspundă penal pentru ceea ce a făcut. Potrivit Codului Penal, el riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între zece şi 25 de ani. Procesul său se află pe rolul Tribunalului Constanţa.

Băieţei violaţi


Un alt caz care a şocat judeţul a fost cel al unui băieţel de nouă ani, din Cobadin, violat cu sânge rece într-o casă părăsită şi ameninţat cu moartea să nu spună nimănui adevărul. Conform anchetatorilor, autorul monstruosului viol a fost Nicolae Manea, zis „Boschi", de 24 de ani, din localitate. Manea a fost arestat la începutul lunii iulie 2008, iar în apărare, Manea a afirmat că violul n-ar fi fost chiar viol, căci ar fi avut consimţământul băieţelului. Procurorii au stabilit că fapta s-a petrecut în iunie 2008, însă a ieşit la iveală abia o lună mai târziu, când mama victimei a descoperit pantalonii plini de sânge ai băieţelului. Chestionat de părinţi, băieţelul a început să plângă şi i-a povestit mamei calvarul, spunându-le că a fost ameninţat cu moartea să nu spună nimănui ce se întâmplase. Anchetatorii susţin că violul a fost comis într-o casă părăsită, unde Nicolae Manea l-a dus pe băieţel, după ce l-a acostat în drumul spre casă. În octombrie 2008, instanţa l-a găsit vinovat pe individ şi l-a condamnat la zece ani de detenţie, în contextul în care, potrivit Codului Penal, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la zece la 25 de ani, dacă victima nu a împlinit 15 ani. Totodată, a fost condamnat la plata unor daune morale de 5.000 de lei. Tot în cursul verii 2008, un alt viol comis asupra unui minor a şocat constănţenii. De data aceasta, victima avea 12 ani, era din Chirnogeni şi a fost supusă unor abuzuri sexuale de neimaginat. În actul prin care Costel Noris Miclăuş, de 18 ani, autorul violului, a fost trimis în judecată, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au notat că băieţelul a fost mai întâi bătut şi apoi violat. Abominabila faptă s-a petrecut pe 17 ianuarie 2007, când micuţul şi fratele său au plecat să adune crengi uscate de la o fermă abandonată, unde s-au întâlnit cu Miclăuş. Individul de 18 ani s-a dat drept paznicul fermei şi le-a cerut celor doi fraţi să întreţină relaţii sexuale cu el, pentru a nu-i denunţa că adună lemnele. Fiind refuzat, Miclăuş a început să-l bată pe cel mai mic dintre cei doi, apoi şi-a dus victima pe un câmp, într-un loc mai retras şi l-a obligat pe băieţel să întreţină relaţii sexuale anale şi orale. În faţa anchetatorilor, Costel Noris Miclăuş a negat faptele, dar a fost condamnat la şapte ani de închisoare.

Achitat de Tribunal

Iulian Blănariu, de 41 de ani, este un individ trimis în judecată pentru că ar fi batjocorit o fetiţă de zece şi una de 11 ani. În faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, procurorii au cerut condamnarea sa pentru viol, corupţie sexuală şi răspândirea materialelor pornografice, dar instanţa a schimbat din oficiu încadrarea juridică a faptelor sale din viol în raport sexual cu un minor. Mai mult, el a fost achitat pentru răspândirea materialelor pornografice. Pe cale de consecinţă, şi pedeapsa a fost mai blândă, judecătorii condamnându-l la şase ani de închisoare. Culmea, în faza de urmărire penală, Blănariu s-a apărat de acuzaţiile ce i s-au adus, susţinând că, de fapt, fetiţele au fost cele care l-au rugat să întreţină raporturi sexuale. Suspectul a fost trimis în judecată în luna noiembrie 2008, fiind acuzat că a ademenit două fetiţe de zece şi, respectiv, 11 ani, să întreţină relaţii sexuale cu el. Conform procurorilor, suspectul le-a chemat pe fetiţe în casa lui şi le-a lăsat să se joace pe calculator. După cum au declarat cele două tinere, acesta s-a aşezat, la un moment dat, între ele şi a început să le mângâie. Apoi, le-a propus să facă sex cu el, oferindu-le câte 30.000 de lei vechi în schimb. Cele două minore s-au conformat şi au început să imite scenele pe care le văzuseră în film, întreţinând cu Blănariu relaţii sexuale normale şi orale. Blănariu le-a înregistrat pe cele două şi a făcut mai multe DVD-uri cu filmuleţe astfel obţinute. Cel mai recent caz de abuzuri sexuale comise asupra minorilor s-a petrecut în luna aprilie 2009. Ion Iosub, un bărbat de 55 de ani, din Chirnogeni, a fost acuzat că le-a supus unor perversiuni sexuale pe cele două fetiţe, de 10 şi 12 ani, ale soţiei sale, dintr-o altă căsătorie. Pentru cele două minore, coşmarul a început în luna februarie 2009, când Iosub a început să-şi manifeste pornirile faţă de cele două surori. Iniţial, mama nu a crezut relatările învăţătoarei, căreia fetiţa de 12 ani îi spusese prin ce-a trecut. Totuşi, în luna aprilie, soţia lui Iosub a plecat cu fiica cea mare în oraş. Când s-au întors, pe cele două le aştepta o scenă desprinsă parcă din filmele de groază: micuţa de zece ani era speriată şi se ţinea de burtă, în timp ce bestia cu chip uman tocmai îşi dăduse jos pantalonii. Imediat, femeia a alertat poliţia, iar Ion Iosub a fost deferit instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Cazul său se află în lucru, la procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

florin

17 Jul, 2017 00:18

Pedeapsa cu moartea pentru astfel de nenorociti,asta ar trebui sa primeasca

Articole asemanatoare

Premierul Ciucă, anunț de ultimă oră despre plafonarea preţului la lemnele de foc (VIDEO)

02 Nov 2022 1242

Raportul pentru ordonanţa privind plafonarea preţului lemnului de foc, amânat

31 Oct 2022 1001

Comisia de Buget, condusă de Bogdan Huțucă a adoptat reducerea TVA-ului pentru lemnele de foc necesare încălzirii locuințelor în sezonul rece

23 Oct 2021 3140

Romsilva va pune la dispoziția populației încă un milion de metri cubi de lemn pentru foc până la finalul anului (galerie foto)

02 Sep 2020 1168

Accident incredibil în Capitală! Parbrizul unui autoturism a fost străpuns de lemnele transportate de o autoutilitară

27 Jun 2020 1462

Gabară cu lemne răsturnată, pe Dunăre, în zona Portului Tulcea. Încărcătura s-a împrăștiat pe apă

28 Feb 2020 2819

Revista presei locale

15 Jan 2020 5256

Transport ilegal de lemne, în Cernavodă

04 Oct 2019 1308

ISU „Dobrogea“ achiziţionează lemne de esenţă tare (document)

10 May 2019 1748

Penitenciarul Poarta Albă achiziționează lemne de foc (document)

11 Sep 2018 2386

UPDATE. Accident rutier grav în apropiere de Mangalia. Mai multe mașini au fost avariate. A intervenit elicopterul SMURD (galerie foto)

15 Jul 2017 11806

Accident cumplit în timp ce spărgea lemne. Un bărbat şi-a tăiat picioarele

23 Nov 2016 2590

Doriţi un mic, o ceafă? Nimic mai simplu! Să încingem un grătar! (video)

25 May 2016 2307

Lemnele de la copacii toaletați din Constanța, transformate în obiecte decorative (galerie foto)

02 Mar 2016 3150

Pompierii, în alertă Explozie la Mihail Kogălniceanu, la o centrală de la locuinţele sociale

04 Jan 2016 1854