Trafic de droguri al un festival ce s-a desfășurat în Stațiunea Mamaia! Un bărbat, arestat preventiv

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

Potrivit IPJ Constanța, din cercetări a reieșit că bănuitul ar fi deținut droguri de risc și mare risc (3-CMC, ketamină, cannabis și ecstasy), în scopul comercializării în cadrul unui festival care se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanța.

„Persoana bănuită a fost depistată deținând substanțele asupra sa, la un punct de acces în zona de desfășurare a festivalului. Alte cantități de droguri de risc și mare risc au fost identificate în spațiul închiriat de către bănuit pentru perioada festivalului.

Astfel, la data de 2 mai a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea unei persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 627

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 573

Poliția RomânăBCCO Craiova - Trafic de droguri

24 Apr 2024 348

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 553

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 617

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 504

Poliția RomânăServiciul de Combaterea Criminalității Organizate Olt-Trafic de droguri

12 Apr 2024 340

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 533

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 528

Poliția RomânăBCCO Târgu Mureș - Percheziții pentru trafic de droguri

10 Apr 2024 363

Bărbat din Năvodari, condamnat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc

10 Apr 2024 539

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 488

IPJ Constanța Sute de persoane verificate de polițiști, prin intermediul aplicației eDac (FOTO)

07 Apr 2024 477

Poliția Română - BCCO Bacău - Trafic de droguri de risc și mare risc

05 Apr 2024 375

Poliția Română - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, acțiuni pentru trafic de droguri de mare risc și deținere, fără drept

05 Apr 2024 323