Tragedia nopţii în România. Soţ şi soţie morţi într-un teribil accident. Patru victime în total

Un grav accident de circulaţie a avut loc în această noapte în jurul orelor 23.00, pe raza localităţii Salcea, judeţul Suceava, în zona staţiei de alimentare OMV.

Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că în evenimentul rutier au fost implicate un autocar care făcea ccurse regulate de călători între Suceava şi Băneşti, şi o căruţă.

A intervenit Detaşamentul de Pompieri Suceava cu o autospecială cu modul SMURD și ambulanţe de la Serviciul Judeţean.

Au fost identificate patru victime, dintre care două în stop cardio respirator, pentru care s-au efectuat manevrele de resuscitare.

Totodată şoferul autobuzului a fost monitorizat de specialiştii de la Ambulanţă iar o altă persoană a fost transportată la spital cu un autoturism particular până la sosirea salvatorilor.

Cu toate eforturile despuse cele două victime aflate în stare de inconştienta, care se aflau în căruţă, au fost declarate decedate.

Cei doi, soţi şi soţie, aveau 47, respectiv 41 de ani.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta

Poliţia Rutieră Suceava a declanşat o anchetă pentru a se stabili cine se face vinovat de producerea tragediei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

29 Feb 2024 355

Tragic accident feroviar! Un băiat de 14 ani a fost lovit de tren, în județul Neamț

25 Jan 2024 778

Două autoturisme implicate într-un accident rutier, în județul Suceava. Una din cele patru victime încarcerate a decedat

20 Jan 2024 870

Accident rutier la Suceava! Un copil a fost rănit în urma impactului

19 Jan 2024 978

Bărbat decedat într-un cumplit accident rutier în județul Suceava (GALERIE FOTO)

12 Jan 2024 1041

UPDATE Patru mașini implicate într-un carambol în județul Suceava! Trei persoane, monitorizate de cadrele medicale (GALERIE FOTO)

12 Jan 2024 787

Accident în Suceava! UPDATE. Un copil și doi adulți, răniți în urma impactului dintre două mașini (FOTO)

04 Jan 2024 906

Accident rutier între patru autoturisme, două dintre ele fiind parcate. Intervine descarcerarea! (FOTO)

02 Jan 2024 1093

Accident rutier în Suceava! Trei persoane au ajuns la spital în urma impactului (FOTO)

02 Jan 2024 877

S-a activat Planul roșu de intervenție la Suceava! UPDATE. Accident rutier cu victime multiple pe DN2 (FOTO+VIDEO)

27 Dec 2023 1653

Tânără de 19 ani, grav rănită în urma unui accident rutier la Suceava! Victima, inconștientă (GALERIE FOTO)

25 Dec 2023 1041

UPDATE Pietoni acroșați de un autoturism, în municipiul Suceava! O tânără inconștientă

21 Dec 2023 1016

Accident mortal în Suceava. Un tânăr de doar 19 ani și-a pierdut viața (FOTO)

15 Dec 2023 938

Centrul Infotrafic Trafic alternativ, pe DN2K, județul Suceava, din cauza unui grav accident rutier. O persoană a decedat

13 Dec 2023 755

Un motostivuitor s-a răsturnat în județul Suceava! Un tânăr prins sub utilaj

07 Dec 2023 885