Tragedia rutieră de la Revelionul 2010, elucidată Poliţia Rutieră vrea ca tânărul autor să fie judecat pentru trei infracţiuni

Sidorenco_-_sediu_Politia_rutiera.jpg În cazul în care va fi găsit vinovat, tânărul conducător riscă o pedeapsă cuprinsă între cinci şi 15 ani

După doi ani şi trei luni de la deschiderea sa, dosarul accidentului rutier în urma căruia o tânără şi-a pierdut viaţa, iar o alta s-a ales cu răni, fetele fiind spulberate de un tânăr băut, a fost înaintat procurorilor cu propunere de trimitere în judecată. Potrivit unor surse, Serviciul Rutier Constanţa consideră că şoferul ar trebui să fie judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală cu urmări grave, dar şi pentru conducerea unui automobil pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul în care va fi găsit vinovat, tânărul conducător riscă o pedeapsă cuprinsă între cinci şi 15 ani.

După cum arătam şi în ediţiile trecute, 31 decembrie 2009/1 ianuarie 2010, la ora 00.05, Cristian Sidorenco a condus un automobil marca Mazda, model Seria trei, pe raza localităţii Eforie. Ajuns în zona unităţii hoteliere „Diana", Sidorenco a lovit trei persoane, care se aflau pe carosabil sărbătorind trecerea în noul an. Printre victime s-a aflat Andreea Coman, în vârstă de 22 de ani, precum şi o altă fată. Ambele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde au rămas internate. În ciuda eforturilor depuse de medici, Andreea Coman şi-a pierdut viaţa, cealaltă tânără petrecându-şi o perioadă în Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală -EforieSud. La faţa locului, Cristian Sidorenco a fost testat cu aparatul Drager de lucrătorii Serviciului Rutier, rezultatul fiind de 0,84 alcool mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, pe numele şoferului a fost deschis un dosar de cercetare penală, cauză penală în care poliţiştii au finalizat, de curând, cercetările. După cum precizam mai sus, Serviciul Rutier Constanţa consideră că tânărul şofer ar trebui să fie judecat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală cu urmări grave, dar şi pentru conducerea unui automobil pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Mai facem precizarea că potrivit unor voci, cercetările s-au prelungit din cauza solicitării reprezentanţilor conducătorului auto către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" în vederea calculării retroactive a alcoolemiei. În cazul în care va fi găsit vinovat, tânărul conducător riscă o pedeapsă cuprinsă între cinci şi 15 ani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

valentina

31 Mar, 2012 14:32

Fata care a murit in accidentul rutier era verisoara mea.numai noi stim kt de mult a suferit familia ei si cei kre o cunostea-m.Ar fi cazul sa fie pedepsit.nu mi se pare corect ca el sa fie liber si fericit dupa ce a bagat un om nevinovat in pamant.Faceti dreptate si demonstrati-ne k justitia exista

Articole asemanatoare

UPDATE. Știri Constanța Mai multe autoturisme implicate într-un accident rutier între Ovidiu și Nazarcea (GALERIE FOTO)

11 May 2024 1214

Șofer beat implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța

11 May 2024 498

Oficial de la CFR despre accidentul mortal de la Medgidia, județul Constanța

10 May 2024 744

UPDATE Accident feroviar în gara Medgidia, județul Constanța. Victima a decedat!

10 May 2024 1198

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

10 May 2024 504

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 897

Acțiuni de control ale polițiștilor în Județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

10 May 2024 386

Accident rutier la ieșirea din municipiul Tulcea! Date oficiale de la IPJ Tulcea (FOTO)

09 May 2024 716

UPDATE. Accident cu victime la ieșirea din Tulcea către Agighiol. Implicate un microbuz și o mașină de teren (FOTO+VIDEO)

09 May 2024 906

Judecătoria Mangalia Audieri în Dosarul 2 Mai. Tatăl lui Sebi - „Tot ce vedem ne aduce aminte de băiatul nostru”

09 May 2024 478

Audieri în Dosarul 2 Mai Imaginile tragediei, în cuvinte - Mama lui Sebi - „Viața noastră ca familie s-a terminat. Cimitirul a devenit o a doua noastră casă”

09 May 2024 509

Nemulțumiri în sala de judecată Mama tinerei ucise în accidentul de la 2 Mai, către judecătoare - „Chiar nu știți nimic?”

09 May 2024 836

Accident rutier în incinta Portului Constanța. Un tânăr de 22 ani a fost rănit

09 May 2024 538

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare - „Am coșmaruri noaptea. I-am văzut pe cei doi decedați”

09 May 2024 893

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 415