Tragedie pe o șosea din România. Un bărbat a murit şi două femei au fost rănite într-un accident rutier

imagine cu rol ilustrativ, foto: Poliția Română  Un bărbat a murit şi alte două persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineaţa pe DN67, la Căzăneşti, unde a avut loc o coliziune între două autoturisme, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

În cele două autoturisme se aflau cinci persoane, trei dintre acestea rămânând blocate în maşini în urma impactului.

Pentru salvarea victimelor au intervenit mai multe echipaje medicale, de pompieri şi paramedici SMURD.

"La faţa locului, au acţionat şapte echipaje de salvare (cinci din partea ISU şi încă două ale SAJ). Acestea au efectuat manevre de descarcerare pentru trei persoane rămase blocate în ambele maşini.

În urma accidentului, au rezultat cinci victime, (două femei şi trei bărbaţi).

Dintre acestea, un bărbat de 47 de ani, a fost scos dintre fiarele contorsionate inconştient, motiv pentru care s-au efectuat manevre de resuscitare", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, Octavian Fulger.


Bărbatul în vârstă de 47 de ani, găsit în stare de inconştienţă, a decedat., scrie Agerpres.ro. 

Două femei, care au suferit politraumatisme, au fost transportate la spital de către echipajele de Ambulanţă. La locul accidentului au mai fost monitorizate alte două persoane, doi bărbaţi care au refuzat transportul la spital.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident în localitatea Ovidiu, județul Constanța. Un șofer beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

29 Apr 2024 181

Două autoturisme pe DN 3 implicate într-un accident în comuna Valu lui Traian, județul Constanța (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 290

Județul Constanța Accident pe strada Bisericii din satul Ghindărești! Două persoane, rănite

29 Apr 2024 262

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 419

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța în apropiere de Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 1294

ISU IalomițaStația de pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, la un accident rutier

29 Apr 2024 188

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 516

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la M. Kogălniceanu, în care un pieton a decedat

29 Apr 2024 541

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1298

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 723

Apus de soare spectaculos la Constanța! Imagini de senzație surprinse în Duminica Floriilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 656

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 433

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 653

Șocant! Accidentul mortal de la Sinoe, județul Constanța, surprins de camerele de supraveghere! (VIDEO)

28 Apr 2024 2843

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 4348