Tristul eveniment are loc azi Lucia Filote va fi înmormântată în mireasă. Iubitul ei, Mihai Spirolani, în costum de ginerică

„Dumnezeu v-a ales pe voi să mergeţi la el, acolo sus. Să va odihniţi în pace şi să ne vegheaţi mereu. Noi nu vă vom uita niciodată. Toată lumea plânge pentru voi”

Lucrătorii Serviciului Rutier continuă cercetările specifice în dosarul accidentului din data de 10 august în urma căruia şi-au pierdut viaţa Lucia Filote, de 20 ani, şi Mihai Spirolani, de 25 ani, ambii din satul Nisipari. Înmormântarea celor doi va avea loc astăzi, de la ora 12.00, în cimitirul din localitatea natală a celor doi, Nisipari. Tânăra şi tânărul se iubeau foarte mult, astfel că vor fi îngropaţi unul lângă altul, ea îmbrăcată în mireasă, el în costum de ginerică. 

Lucia a jucat fotbal la clubul Şantierul Naval Constanţa, unde a fost coechipieră cu actuala halterofilă Mariana Dumitrache, din Poarta Albă, care este pregătită la Constanţa de antrenorul Angheluş Beşleagă, şi el din Nisipari. Acest sat a dat însă şi alte sportive care au avut şi au rezultate la haltere: Laura Pricop, Ionela Broască, Bianca Dumitrescu. De asemenea, un alt fiu al locului, Dumitru Negreanu, a cucerit medalia de argint la Campionatul European de haltere (seniori), la mijlocul anilor ’80. Revenind la tragicul accident rutier, oamenii legii spun că sâmbătă seara, în jurul orelor 17.30, Lucia Filote, a condus un autoturism pe DN 22 C, dinspre Constanţa către Medgidia.

În momentul în care a ajuns la kilometrul 33 + 400 metri, din cauza neatenţiei în conducere şi a vitezei excesive, şoferiţa a pierdut controlul direcţiei către partea stângă a sensului de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune lateral stânga cu un copac. În urma accidentului, Lucia şi Mihai, cadru militar la Ministerul Apărării Naţionale, pasager dreapta faţă, au decedat la faţa locului. Ionel Trifu de 24 ani, din Nisipari, pasager pe bancheta din spate, a fost rănit grav. În continuare, apropiaţii celor doi decedaţi postează diverse mesaje în memoria Luciei şi a lui Mihai: „Dumnezeu să vă ierte şi să va odihnească în pace, păcat, mare păcat că aţi plecat mult prea de vreme. Eraţi nişte oameni minunaţi. „Dumnezeu să vă ierte. Dumnezeu v-a ales pe voi să mergeţi la el, acolo sus. Să va odihniţi în pace şi să ne vegheaţi mereu. Noi nu vă vom uita niciodată. Toată lumea plânge pentru voi. Eraţi doi prieteni minunaţi”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Larisa

13 Aug, 2013 22:59

Offf Dumnezeu sa-i ierte((((

Articole asemanatoare

Oficial de la CFR despre accidentul mortal de la Medgidia, județul Constanța

10 May 2024 500

UPDATE Accident feroviar în gara Medgidia, județul Constanța. Victima a decedat!

10 May 2024 849

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

10 May 2024 395

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 663

Acțiuni de control ale polițiștilor în Județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

10 May 2024 280

Accident rutier la ieșirea din municipiul Tulcea! Date oficiale de la IPJ Tulcea (FOTO)

09 May 2024 678

UPDATE. Accident cu victime la ieșirea din Tulcea către Agighiol. Implicate un microbuz și o mașină de teren (FOTO+VIDEO)

09 May 2024 845

Judecătoria Mangalia Audieri în Dosarul 2 Mai. Tatăl lui Sebi - „Tot ce vedem ne aduce aminte de băiatul nostru”

09 May 2024 458

Audieri în Dosarul 2 Mai Imaginile tragediei, în cuvinte - Mama lui Sebi - „Viața noastră ca familie s-a terminat. Cimitirul a devenit o a doua noastră casă”

09 May 2024 483

Nemulțumiri în sala de judecată Mama tinerei ucise în accidentul de la 2 Mai, către judecătoare - „Chiar nu știți nimic?”

09 May 2024 804

Accident rutier în incinta Portului Constanța. Un tânăr de 22 ani a fost rănit

09 May 2024 524

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare - „Am coșmaruri noaptea. I-am văzut pe cei doi decedați”

09 May 2024 866

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 402

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul din Săcele în care o victimă a decedat

08 May 2024 630

Județul Constanța Accident între un autoturism și un biciclist la ieșire din localitatea Săcele. O victimă a decedat

08 May 2024 727