Tulcea Biciclist rănit pe strada Concordiei. Cum s-a petrecut accidentul de circulație

  • Accident de circulație la data de 15 decembrie a.c., pe raza municipiului Tulcea.
La data de 15 decembrie a.c., pe raza municipiului Tulcea s-a produs un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane.

Din cercetări a reieşit că un bărbat de 79 de ani, din Tulcea, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Concordiei din municipiu, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă, rănindu-se ușor.

Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cel în cauză a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Faptă prevăzută de art. 196 din Codul Penal, a transmis IPJ Tulcea.

Poliţia rutieră le reamintește bicicliştilor:
  • Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulaţie și să fiți echipați corespunzător.
  • Nu vă deplasați cu bicicleta dacă vă aflați sub influenţa alcoolului, a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora
  • Nu transportați și nu trageți obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea bicicletei ori circulaţia celorlalți participanţi la trafic.
  • Semnalizați din timp şi vizibil orice schimbare a direcţiei de deplasare.
  • Manifestați atenţie sporită în zona intersecţiilor. Este necesar să opriți la colţul străzilor pentru a vă asigura că puteți continua deplasarea în condiţii de siguranţă.
  • Concentraţi-vă permanent asupra traficului. Nu ascultaţi muzică şi nu vorbiţi la telefonul mobil în timp ce vă deplasaţi cu bicicleta.
  • Purtaţi vestă și articole vestimentare cu accesorii reflectorizante și fiți atenți la deplasările cu bicicleta în condiții de vizibilitate redusă!
 
Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1239

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 502

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1205

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 235

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 676

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 688

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 638

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 833

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 302

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 600

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 565

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 953

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 917

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 256

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 852