Un microbuz și o căruță, implicate într-un accident rutier în județul Neamț

Accident rutier . Foto cu rol ilustrativ: Arhiva ZIUA de ConstanțaÎn această dimineață   la ora 06:26, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Costișa, județul Neamț. 

Potrivit ISU Neamț, la locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), SAJ Piatra Neamț și SVSU Costișa. 

„În accidentul rutier au fost implicate un microbuz în care se aflau șase persoane și un atelaj hipo în care se aflau două persoane.  Un bărbat din atelajul hipo, în vârstă de 37 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului,  ulterior fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la UPU Piatra Neamț“ - au precizat reprezentanții ISU NEAMȚ. 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

„Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Costișa va îndepărta de pe carosabil elementele rezultate în urma accidentului rutier produs pentru ca traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță“ - au mai precizat reprezentanții ISU Neamț.

Potrivit IPJ Neamț, din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 58 ani, din Săvineşti, se deplasa cu o autoutilitara pe DN 15, ar fi intrat în coliziune un atelaj hipo condus de un bărbat, în vârstă de 37 ani, din Mărgineni, ce circula în faţa sa. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului hipo şi a unei persoane în vârstă de 22 ani, pasager în acelaşi atelaj

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 221

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 459

Șocant! Accidentul mortal de la Sinoe, județul Constanța, surprins de camerele de supraveghere! (VIDEO)

28 Apr 2024 1945

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 2779

Accident mortal la Sinoe! Date oficiale de la IPJ Constanța! (VIDEO)

28 Apr 2024 730

UPDATE. Accident rutier cu victimă în Constanța! Primele informații

28 Apr 2024 625

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 4122

UPDATE Accident rutier în Medgidia, județul Constanța

27 Apr 2024 625

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 714

UPDATE Accident rutier cu persoana încarcerată în județul Tulcea. Un elicopter SMURD din județul Constanța intervine (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 764

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 521

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 529

UPDATE Accident rutier în Constanța! O mașină cu numere de Tulcea s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1889

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1943

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1536