UPDATE Incendiu violent la Buzău, cu degajări mari de fum (GALERIE FOTO)



UPDATE

Încă se acționează la fața locului, însă flăcările nu mai sunt violente.

Știre inițială

Un incendiu a izbucnit luni seara, 20 iunie, la o două hale industriale din municipiul Buzău, extins ulterior la alte două hale.

Potrivit ISU Buzău, arderea se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum pe o suprafață de minim 3000 mp.

Pentru protecția populației aflată in proximitatea zonei de manifestare, a fost emis mesaj de avertizare prin intermediul sistemului Ro-Alert.

În prima fază, la fața locului au fost alocate 9 mașini de stingere, (5 de la ISU Buzău, 2 de la ISU Pravova, 2 de la ISU Vrancea), 1 Autoscară, 1 Descarcerare, 1 ambulanță SMURD. Din cauza vântului puternic care poate genera extinderea flăcărilor, mijloacele de intervenție au fost suplimentate cu alte 3 mașini de stingere (2 de la ISU IL, 1 de la ISU BR), 1 autoscară de la ISU VN și 1 autospecială CBRN de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență (USISU). 

Totodată, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, au fost solicitate mai multe autocisterne din cadrul SVSU Buzău.  

Incendiul este localizat, astfel că pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat. Echipajele operative aflate la locul de manifestare intervin pentru stingerea incendiului. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 401

UPDATE A fost cutremur în această dimineață în România! L-ați simțit? Ce magnitudine a avut

14 Apr 2024 859

L-ați simțit? A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

10 Apr 2024 794

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

06 Apr 2024 2568

IPJ Buzău Activităţi educativ-preventive ale poliţiştilor de la rutieră şi prevenire.

27 Mar 2024 415

Performanță la karate kyokushin ale Colegiului Național Militar Alexandru Ioan Cuza Constanța

25 Mar 2024 593

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Săvinești - Năvodari

24 Mar 2024 561

Licitații Tulcea Mega Edil SRL, peste 16,07 milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea, prin licitație deschisă! Va întreține drumurile din Est și Vest (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 611

IPJ BuzăuReținut de polițiști pentru violare de domiciliu și furt calificat

14 Mar 2024 526

Dascăl înjunghiat în biserică în timpul unei slujbe, la Buzău!

10 Mar 2024 798

L-ați simțit? A fost cutremur în România! Ce magnitudine a avut

05 Mar 2024 917

Cutremur în România!

29 Feb 2024 1061

A fost cutremur seara trecută în România! Ce magnitudine a avut și unde a fost localizat epicentrul

25 Feb 2024 947

A fost cutremur în această după amiază în România! L-ați simțit?

16 Feb 2024 1199

Licitații Constanța RC Energo Install SRL, contract prin cumpărare directă cu Primăria Medgidia

13 Feb 2024 987