UPDATE. Județul Constanța Mașină străpunsă de balustradă, în zona localității Sibioara. O femeie a decedat (GALERIE FOTO și VIDEO)




UPDATE - Oficial de la ISU Constanța

„În jurul orei 18.47, prin apel unic de urgență 112, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier petrecut pe DN22A, în dreptul localității Sibioara, unde un autoturism a lovit parapetul de pe marginea drumului.

În urma accidentului au rezultat trei victime încarcerate, două femei și un bărbat. Încă din timpul apelului, către locul accidentului au fost alocate – o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, un SMURD tip B și un SMURD tip C.

Din păcate, uneia dintre victime, o femeie în vârstă de 43 de ani, i s-a constat decesul la fața locului de către echipajul cu medic. Cealaltă femeie a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, iar șoferul, bărbatul, a refuzat transportul la spital”


UPDATE 2 

O femeie implicată în accident a murit, decesul fiind constat de cadrele medicale la fața locului. 

O femeie a fost diagnosticată cu traumatism toracic și cranian, conștientă și stabilă. Aceasta a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare, informează medicul Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al SAJ Constanța. 

Totodată, o a treia victimă, șoferul, nu prezenta marcă traumatică, refuzând trasportul la spital.

UPDATE

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, trei persoane au rămas încarcerate în urma evenimentului rutier.


La fața locului intervin salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Fripis cu o ambulanță SMURD B și o autospecială de descarcerare, din cadrul Stației de Pompieri Midia, o autospecială de stingere cu apă și spumă, iar de la Detașamentul de Pomperi Palas, un echipaj SMURD C.

De asemenea, la locul intervenției a fost trimis și un echipaj B2 aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța. 



Știre inițială

Un accident rutier grav a avut loc dumincă seara, 5 iunie, pe DN22 în zona localității Sibioara, județul Constanța. 

Conform informațiilor noastre, o mașină a fost străpunsă de balustradă.

Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului.

Revenim cu detalii. 





 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1162

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 490

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 1128

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 231

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 673

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 686

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 632

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 832

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 301

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 595

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 563

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 948

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 912

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 253

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 847