UPDATE. Oficial de la IPJ Femeie înecată în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia (VIDEO)

Femeie inecata in Canalul Dunăre Marea NeagrăPompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța și cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța au fost solicitați în această după amiază să intervină la Medgidia. 

Potrivit SAJ Constanța, o femeie a fost găsită decedată în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia.

„La fața locului intervine un echipaj B2 - SAJ Medgidia. De asemenea pompierii acționează pentru a scoate victima din apă“ - au mai precizat reprezentanții SAJ Constanța.


 UPDATE.Oficial de la IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, în apa Canalului Dunăre - Marea Neagră, în zona km 39, plutește un corp neînsuflețit. 

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un cadavru de sex feminin, în stare avansată de putrefacție, cu vârstă aproximativă de 45-50 de ani.

Pe trupul neînsuflețit nu au fost constatate urme vizibile de violență, fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tragedie în Vinerea Mare, în proximitatea Portului Medgidia Bărbat decedat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

03 May 2024 1088

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 823

Bărbat găsit decedat pe o plajă din Mamaia! Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

28 Apr 2024 1062

ISU Constanța După căutări zadarnice, pompierii au sistat căutările tânărului posibil înecat în apele lacului Siutghiol, localitatea Ovidiu

04 Apr 2024 611

Căutările tânărului înecat pe lacul Siutghiol, reluate în această dimineață

04 Apr 2024 670

UPDATE Un tânăr dat dispărut de trei luni pe lacul Siutghiol! Trupul său ar fi fost observat azi pe lac

02 Apr 2024 4777

UPDATE. Știri Constanța Descoperire macabră pe lacul Siutghiol! Salvatorii, chemați în ajutor

02 Apr 2024 6792

Oficial de la IPJ Constanța! Cine este tânărul găsit înecat în Lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1897

Oficial de la IPJ Constanța despre tânărul găsit înecat în lacul Siutghiol

16 Feb 2024 1663

Bărbatul găsit înecat este unul dintre cei doi dispăruți în lacul Siutghiol (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 6160

UPDATE Cadavru pe apa lacului Siutghiol din Constanța. Intervin pompierii (FOTO+VIDEO)

16 Feb 2024 2823

UPDATE. Știri Constanța Alertă noaptea trecută pe Lacul Siutghiol pentru căutarea a doi pescari, dispăruți! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 4731

Bărbat de 73 de ani, găsit decedat într-un lac din județul Argeș

03 Jan 2024 800

RETROSPECTIVĂ 2023 An morbid la malul Mării Negre. Zeci de persoane înecate în acest an

26 Dec 2023 813

Operațiune de salvare la Eforie Sud! UPDATE. Persoană scoasă din apă în zona Capul Turcului

10 Dec 2023 880