Victima unui asasinat fără final Tiberiu Vădineanu, patronul Kirvad Tour, nemulţumit de stadiul anchetei

Daniel Tiberiu Vădineanu, patronul companiei de transport Kirvad Tour, din Constanţa, este nemulţumit de stadiul anchetei derulate de procurori în dosarul în care fosta sa soţie, Liliana Vădineanu, de 37 de ani, din Tulcea, şi Daniel Lucian Sasu, de 33 de ani, din Năvodari, sunt bănuiţi de comiterea infracţiunii de instigare la omor calificat.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, la data de 26 februarie 2013, ora 16.00, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor DIPI, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, i-au depistat pe Liliana Vădineanu şi pe Daniel Lucian Sasu, faţă de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la omor calificat. Conform oamenilor legii, cei doi ar fi contactat în Germania un bărbat dispus să-l ucidă pe fostul soţ al Lilianei Vădineanu, respectiv Daniel Tiberiu Vădineanu. Mai mult decât atât, presupusul asasin ar fi primit şi un avans după care a dispărut. Poliţiştii mai susţin că Liliana Vădineanu şi Daniel Lucian Sasu ar fi contactat alţi doi indivizi, cu care s-ar fi înţeles pentru punerea în aplicare a planului mai sus precizat, iar aceştia doi l-au contactat pe un al treilea, cu care să comită fapta. În schimbul acesteia, asasinul ar fi trebuit să încaseze între 13.000 şi 22.000 de euro. Mai departe, conform oamenilor legii, Liliana Vădineanu nu ar fi onorat însă avansul datorat celor trei bărbaţi, fiindu-i teamă că va pierde banii. La scurt timp, cei trei l-au anunţat pe Daniel Tiberiu Vădineanu despre caz. La data de 22 februarie, afaceristul a sesizat IPJ Constanţa. Câteva zile mai târziu, Liliana Vădineanu şi Daniel Lucian Sasu au fost depistaţi şi reţinuţi, ei fiind cercetaţi pentru instigare la omor calificat prin împuşcare, neurmată de executare. Dosarul este instrumentat în continuare de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, spre nemulţumirea afaceristului. În acest sens, Daniel Tiberiu Vădineanu a formulat o contestaţie, la Tribunalul Constanţa, privind durata instrumentării cauzei mai sus precizate. Ieri, judecătoarea Iulia Cezara Suciu a respins ca inadmisibilă acţiunea omului de afaceri.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Omul de afaceri Daniel Tiberiu Vădineanu, condamnat definitiv cu amendă penală, pentru ultraj!

27 May 2022 2236

Daniel Tiberiu Vădineanu, patronul Kirvad Tour SRL, condamnat. Decizia nu este definitivă

05 Apr 2022 12576

Certificat de urbanism cerut de Kirvad Tour SRL pentru construirea unui sediu de birouri, la Constanța

05 Mar 2022 2480

Caz fără precedent în Constanţa Decizie finală în dosarul presupusei tentative de asasinare a şefului de la Kirvad Tour

02 Apr 2015 4604

Infracţiunea nu este prevăzută de legea nouăTentativa de asasinat a patronului companiei de transport Kirvad Tour, clasata

05 Nov 2014 2276