Zeci de misiuni ale pompierilor din județul Argeș în ultimele 24 de ore

Foto cu rol ilustrativ
  • În perioada 26 octombrie 2023, ora 8:00 - 27 octombrie 2023, ora 8:00, pompierii argeșeni au desfășurat 44 de misiuni pe teritoriul județului.
 
În perioada 26 octombrie 2023, ora 8:00 - 27 octombrie 2023, ora 8:00, pompierii argeșeni au desfășurat 44 de misiuni pe teritoriul județului, transmite un comunicat din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.
 
Cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
 
Incendii:
 
În intervalul de referință, pompierii argeșeni au acționat pentru localizarea și lichidarea a două incendii, în urma cărora a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 140000 mp.

Acestea s-au produs, după cum urmează:
- în localitatea Stolnici au ars aproximativ 20000 mp de vegetație uscată;
- în localitatea Călinești au fost afectate aproximativ 70000 mp de vegetație uscată și 50000 mp de litieră din pădure.
 
„Reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!”, precizează sursa citată.
 
Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

 
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
 

Intervenţii SMURD și alte misiuni:      
 
(ora 20:24) Un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești a intervenit pentru a extrage o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 60 de ani, găsită aproape de malul unui lac din localitatea Budeasa. Persoana prezenta rigiditate cadaverică, iar colegii noștri au extras-o și au predat-o unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.
 
(ora 22:20) Echipajul de cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) a intervenit, alături de un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, într-un apartament de pe strada Frasinului din municipiul Pitești, unde un minor, în vârstă de aproximativ trei ani, a spart un termometru. Copilul era conștient, fără leziuni, și a fost preluat și transportat la spital pentru investigați medicale amănunțite. Substanța din termometru a fost colectată în siguranță de către echipajul specializat.
 
(ora 01:01) Două echipaje de pompieri de la Detașamentul Curtea de Argeș au acționat, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) al localității Brăduleț, pentru extragerea a trei autoturisme și a 11 persoane blocate pe un drum forestier, greu accesibil, din localitatea Brăduleț. Persoanele și autoturismele au fost aduse la drumul principal cu ajutorul unui autoturism de teren al SVSU, iar paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin în vârstă de 20 de ani, care a suferit un atac de panică și nu a avut nevoie de transport ulterior la spital.
 
De asemenea, paramedicii SMURD au gestionat în teritoriu 35 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență.           
                                      
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.         
 

„Nu uitați!
 
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
 
Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play”, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Accident mortal, în Constanța! Un tânăr a fost proiectat din mașină (FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Argeș Incendiul de la sediul DSVSA a pornit, cel mai probabil, de la un aparat de aer condiţionat

13 Apr 2024 515

Accident pe DN 65. Un cap tractor cu remorcă care intrat într-un cap de pod! (FOTO)

24 Jan 2024 986

UPDATE. Accident în Argeș! O mașină a părăsit partea carosabilă și a rupt o conductă! (FOTO)

22 Jan 2024 853

Accident cu scurgeri de gaze în atmosferă, în Argeș. Pompierii intervin (FOTO)

21 Jan 2024 876

Accident rutier cu trei autoturisme implicate. Unul s-a răsturnat în urma impactului (FOTO)

18 Jan 2024 974

Patru răniți, dintre care doi copii, în urma unui accident rutier în Argeș

14 Jan 2024 780

Un bărbat a fost transportat la spital în urma unui accident rutier în județul Argeș

14 Jan 2024 852

Accident în Argeș. O femeie, pieton, rănită grav în urma impactului

12 Jan 2024 919

Incendiu izbucnit la un autoturism din județul Argeș. Intervin pompierii

24 Dec 2023 867

Alertă într-un magazin din Pitești! Angajate intoxicate cu monoxid de carbon

23 Dec 2023 759

Accident rutier cu victime în Argeș. O mașină s-a răsturnat

19 Dec 2023 928

Accident mortal în județul Argeș! Un bărbat a murit pe loc. Mai multe victime, transportate la spital

15 Dec 2023 1234

UPDATE În Argeș Un autoturism s-a izbit de un stâlp. O persoană rănită are nevoie de primul ajutor

10 Dec 2023 785

Două accidente rutiere în Argeș! Un autoturism a intrat într-un șanț, iar altul într-un stâlp

08 Dec 2023 876

Accident rutier cu victimă în Argeș! Implicate două mașini

07 Dec 2023 967