„Ziua Eroilor" la Navodari (galerie foto)

navodari_ziua_eroilor.jpgPrimăria şi Consiliul Local Năvodari au organizat, ieri, cu prilejul Zilei Eroilor, o serie de manifestări dedicate celor care şi-au jertfit viaţa pentru existenţa acestui neam.         

Pe platoul din faţa Troiţei din centrul oraşului, au defilat gărzile de onoare ale Regimentului 110 Transmisiuni şi a avut loc o slujbă religioasă specială, prilejuită de sărbătoarea Înălţării Domnului. Aceasta a fost oficiată de un sobor format din toţi preoţii oraşului. Primarul oraşului, Nicolae Matei, a declarat că Ziua Eroilor este deosebit de importantă pentru fiecare român. De asemenea, edilul a precizat că, la un an de la alegerea sa în funcţie, oraşul este mai bine îngrijit. Nu a pierdut prilejul de a adăuga faptul că ştie absolut tot ceea ce se întâmplă în urbea în care a fost ales şi că „nicio bordură nu se mişcă fără a fi informat". Matei a promis că, şi de acum încolo, îşi va face datoria de primar şi va avea grijă ca astfel de evenimente, cum este Ziua Eroilor, să fie întotdeauna sărbătorite. Momentul următor a fost dedicat veteranilor de război din Năvodari, care au rememorat secvenţe din cel de-al doilea război mondial şi datorită discursului unui reprezentant de-al lor, Anghel Enăchioaia. Cei 11 veterani de război care trăiesc în Năvodari, Anton Adam, Niculai Chiriac, Nicolae Dumitraşcu, Anghel Enăchioaia, Pavel Petrof, Marin Petre, Anton Stoian, Alexandru Sârbu, Ştefan Şerban, Octavian Cristofor şi Constantin Pracsiu, au primit din partea autorităţilor publice locale diplome, flori, precum şi câte un modest premiu în valoare de 200 de lei. Manifestarea a continuat cu depuneri de coroane de flori din partea  autorităţilor publice locale, a reprezentanţilor principalelor instituţii din oraş şi a partidelor politice.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.