Alegeri în SUA America își alege marți cel de-al 45-lea președinte

America își alege marți, 8 noiembrie, cel de-al 45-lea președinte, după o campanie electorală plină de surprize, de la desemnarea lui Donald Trump (70 de ani) în postura de candidat al Partidului Republican la Casa Albă și până la dezvăluirile privind neregulile legate de e-mailurile trimise de candidata Partidului Democrat, Hillary Clinton (69 de ani), pe vremea când era secretar de stat al SUA, informează Agerpres.

În cazul în care Hillary Clinton va avea câștig de cauză, ea va deveni prima femeie-președinte din istoria SUA. În plus, ar mai bifa un record: le-ar oferi democraților un al treilea mandat consecutiv, lucru nemaiîntâlnit de la Franklin Roosevelt, singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost învestit în funcție pentru patru mandate consecutive, din 1933 până în 1945.

Marți, 8 noiembrie, în SUA nu va avea loc un singur scrutin prezidențial pe întreg teritoriul american, ci 51 de mini-scrutine în fiecare stat și în capitala federală Washington, amintește France Presse. Orice cetățean american care a împlinit 18 ani poate vota. Numărul alegătorilor eligibili este estimat la 225,8 milioane, dar au dreptul să voteze doar cei care se înregistrează în prealabil, scrie Reuters.

Americanii votează pentru președintele și vicepreședintele SUA de-a lungul unui teritoriu imens, cu patru fuse orare. Orele de deschidere a centrelor de vot sunt stabilite de oficialitățile locale, în unele state din estul SUA votul urmând să înceapă la ora locală 6:00 (11:00 GMT). În plus, milioane de cetățeni americani au votat deja în 34 de state care permit votul anticipat sau prin e-mail.

Primele secțiile de votare se vor închide pe coasta de est a SUA, începând cu ora locală 07:00 (00:00 GMT, miercuri) și ultimele se vor închide în Alaska, miercuri, la ora 6:00 GMT, iar rețelele de televiziune americane vor anunța rezultatele în fiecare stat.

Statele cărora li se va acorda cea mai mare atenție sunt așa-numitele "swing states", adică statele indecise, unde cursa dintre cei doi candidați este extrem de strânsă. Aceste state sunt Ohio, Florida și Carolina de Nord, dar sunt considerate state indecise și New Hampshire, Pennsylvania, Virginia, Iowa, Nevada și Colorado. Alte state care ar putea avea un cuvânt de spus în această competiție electorală sunt două state tradițional republicane, Arizona și Georgia, și două state tradițional democrate, Michigan și Wisconsin.

Mass media va începe să-și facă o idee despre cum au votat americanii abia marți, ora locală 19:00 (00:00 GMT, miercuri), când se vor fi închis toate secțiile de vot din Georgia, Carolina de Nord, Virgina, Vermont, Indiana și Kentucky. Primele surprize ar putea veni dinspre Georgia, dacă Donald Trump pierde acest stat sudic, care tradițional votează cu republicanii, și dinspre Virginia, dacă acest stat, câștigat în 2012 de președintele Barack Obama, nu va vota cu Hillary Clinton.

Pentru a ajunge la Casa Albă, la 20 ianuarie 2017, unul dintre cei doi candidați trebuie să obțină numărul magic de 270 de electori, adică o majoritate simplă din cei 538 de mari electori. În 48 de state, scrutinul este de tipul "winner take all" (câștigătorul ia totul), altfel spus, candidatului care obține majoritatea voturilor populare în stat îi sunt alocate toate voturile electorale ale statului.


Sursa foto: dcnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cântăreață celebră, ţintă a teoriilor conspiraţiei înainte de alegerile prezidenţiale

13 Jan 2024 980

Joe Biden își anunță candidatura pentru viitoarele alegeri prezidențiale din SUA

25 Apr 2023 1375

Preşedintele american Joe Biden intenţionează să candideze pentru al doilea mandat în 2024

22 Oct 2022 1557

Ministrul cercetării, Sebastian-Ioan Burduja, are locuințe din județul Constanța până în SUA (DOCUMENTE)

09 Aug 2022 5142

Alegeri prezidențiale SUA 2020 Donald Trump a deschis o acțiune și cere oprirea numărării voturilor în Georgia

05 Nov 2020 2705

SUA alegeri prezidențiale 2020. Luptă strânsă Donald Trump-Joe Biden

04 Nov 2020 2632

Trump sau Biden? Americanii au votat pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al SUA

03 Nov 2020 2369

LIVE TEXT Dezbatere finală Trump-Biden înainte de alegerile prezidențiale din SUA (galerie foto)

23 Oct 2020 3479

Cum a decurs dezbaterea televizată a celor şase candidaţi la preşedinţia Comisiei Europene

16 May 2019 1667

Prima reacţie a lui Donald Trump, după anunţarea rezultatelor parţiale ale alegerilor în Statele Unite

07 Nov 2018 1785

Alegeri în SUA pentru Camera Reprezentanţilor. Se înregistrează primele victorii

07 Nov 2018 2529

Mii de persoane protestează în Piața Victoriei. Manifestanții cer demisia Guvernului. Au fost instituite restricții de trafic

12 Aug 2018 1683

Peste 70 de milioane de conturi, suspendate de Twitter. Care este motivul

07 Jul 2018 2054

Ambasadorul SUA în România Hans Klemm – „Ne angajăm să lucrăm cu viitorul guvern pentru a aprofunda parteneriatul strategic“

13 Dec 2016 2322

Votul românilor din străinătate s-a încheiat astăzi, odată cu închiderea ultimelor secții de votare din SUA și Canada

12 Dec 2016 2571