China Nouă responsabili ai armatei excluși din parlament. Iată de ce

Steag China. Sursă foto: Pixbay
  • China a exclus din parlamentul său nouă responsabili militari, printre care patru generali din unitatea însărcinată cu rachetele strategice, într-o vastă remaniere care intervine în urma numirii unui nou ministru al apărării vineri, transmite AFP.
     
China a exclus din parlamentul său nouă responsabili militari, printre care patru generali din unitatea însărcinată cu rachetele strategice, într-o vastă remaniere care intervine în urma numirii unui nou ministru al apărării vineri, transmite AFP, conform Agerpres.

Decizia, anunţată vineri seara de agenţia oficială de presă Xinhua după o sesiune a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez la putere, nu a fost explicată până în prezent.

Eşaloanele înalte ale armatei chineze par a fi în plină restructurare de la dispariţia din spaţiul public la sfârşitul lunii august a lui Li Shangfu, numit ministru al apărării în martie, apoi demis oficial în octombrie.

În cele din urmă, Dong Jun a fost numit vineri nou ministru al apărării, punând capăt lunilor de post vacant în această poziţie strategică.

Încă din iulie, autorităţile au anunţat că vor numi o nouă conducere la unitatea însărcinată cu rachetele strategice, în special nucleare. Media au informat la acea dată despre o anchetă de corupţie implicându-l pe fostul său şef al unităţii.

Cei nouă responsabili excluşi vineri din Congresul Naţional al Poporului, parlamentul chinez, au fost membri nealeşi ai acestuia.

Demiterea lor „sugerează că (persoanele demise) fac obiectul unei anchete şi confirmă anumite zvonuri care circulă pe această temă”, estimează firma de consultanţă SinoInsider, cu sediul în Statele Unite şi specializată în politică chineză.

Pentru analistul Lyle Morris, de la think tank-ul american Asia Society, a existat o „legătură între aceşti ofiţeri şi Li Shangfu”.


Noul titular al portofoliului, Dong Jun, a fost până în prezent comandantul marinei, funcţie pe care a deţinut-o din august 2021, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Preşedintele Volodimir Zelenski: Rusia a lansat în jur de 110 rachete asupra Ucrainei noaptea trecută. Cel puțin 10 persoane au murit 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 354

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Bunuri de aproximativ 12.000.000 lei, descoperite de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

09 Apr 2024 434

Captură a inspectorilor vamali din portul Constanța Sud. Bunuri contrafăcute de aproape 7.500.000 lei (Galerie FOTO)

08 Apr 2024 476

Washingtonul își avertizează aliații. China a furnizat Rusiei imagini din satelit în scopuri militare

07 Apr 2024 616

Trei parlamentari din România, vizați de un grup de hackeri susținut de guvernul chinez

26 Mar 2024 606

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 542

Captură impresionantă în Portul Constanța! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China pentru o societate din Ucraina

21 Mar 2024 612

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 442

Constanța Controale ale comisarilor de la Protecția Consumatorilor în magazinele ce comercializează produse importate din China (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 861

Captură impresionantă în Portul Constanța! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China

28 Feb 2024 730

Biroul pentru ImigrăriBărbați din China depistați cu ședere ilegală în Dâmbovița

27 Feb 2024 390

Garda de Coastă Pantofi sport contrafăcuţi, depistaţi în Portul Constanța (FOTO)

23 Feb 2024 611

Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1 milion de lei, descoperite în Portul Constanța și în PTF Ostrov

17 Feb 2024 654

Plăci ceramice contrafăcute, reținute de vameși în Portul Constanța Sud

16 Feb 2024 643