Explozie puternică în centrul Madridului. 17 răniți și două persoane date dispărute (VIDEO)

Explozie Madrid Sursa foto Twitter

Două persoane au fost date dispărute după o puternică explozie care a avut loc vineri într-un imobil din centrul Madridului, explozie care s-a soldat la acest stadiu cu 17 răniţi, dintre care unul grav, au anunţat echipele de salvare care încă desfăşoară căutări la faţa locului, informează AFP şi dpa.

"Echipe de pompieri din Madrid caută doi muncitori daţi dispăruţi după explozie", care a avut loc în jurul orelor 11:30 GMT, au anunţat pe Twitter serviciile de urgenţă.

Acest imobil de patru etaje, situat în luxosul cartier Salamanca, are ferestrele spulberate de suflul exploziei, a constatat un reporter AFP. Numeroase vehicule de salvare au fost desfăşurate în zonă.

"Se ştie că aveau loc lucrări în imobil", a anunţat primarul Madridului, Jose Luis Martinez-Almeida, pentru jurnalişti, înainte de a preciza că deocamdată cauzele exploziei nu sunt cunoscute.

Potrivit celui mai recent bilanţ difuzat de serviciile de urgenţă madrilene, 17 răniţi primesc îngrijiri. Patru dintre ei a fost duşi la spital, dintre care unul în stare gravă.


 


Sursa AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid!

30 Nov 2022 1564

Autoritățile în alertă! Explozie puternică la Madrid

20 Jan 2021 2105

Explozie în Spania. Zeci de persoane rănite. Teama autorităţilor

04 May 2017 3144