ONU avertizează cu privire la „vulnerabilitatea“ Caraibelor în faţa schimbărilor climatice

ONU. Sursă foto: Pixabay
  • Secretarul general al ONU a sosit sâmbătă la Paramaribo, unde s-a întâlnit cu preşedintele Surinam, Chandrikapersad Santokhi. 

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a avertizat duminică, în Surinam, cu privire la „vulnerabilitatea'' Caraibelor în faţa schimbărilor climatice, pledând totodată pentru mecanisme de finanţare destinate ţărilor în curs de dezvoltare îndatorate, relatează Agerpres.

„Micile insule şi statele de coastă aflate la joasă altitudine din Caraibe sunt extrem de vulnerabile la ceea ce reprezintă fără îndoială cea mai importantă provocare cu care se confruntă lumea astăzi: criza climatică“, a declarat Guterres în deschiderea summitului şefilor de stat şi de guvern al Comunităţii Caraibelor (CARICOM) din Paramaribo, în Surinam, care se încheie marţi.

„Regiunea Caraibelor se află în prima linie a urgenţei climatice globale“, a declarat el, solicitând acţiuni urgente pentru reducerea emisiilor de CO2 şi elaborarea de „soluţii“, deoarece „nu avem timp de pierdut“.


Pe Twitter, el a menţionat că Surinam a fost „una dintre puţinele ţări cu emisii negative de CO2“ şi „un lider în protecţia biodiversităţii, un exemplu pentru populaţie, pentru prosperitate şi pentru planeta noastră“.

În plus, referitor la îndatorarea care a crescut din cauza pandemiei de COVID-19 şi a consecinţelor invaziei ruse în Ucraina, Antonio Guterres a apreciat necesară „o relaxare imediată pentru ţările în curs de dezvoltare a căror datorie urmează să ajungă la scadenţă“.

Secretarul general al ONU a sosit sâmbătă la Paramaribo, unde s-a întâlnit cu preşedintele Surinam, Chandrikapersad Santokhi. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un celebru actor a murit împreună cu fiicele sale într-un accident de avion

06 Jan 2024 1665

Prințul Wiliiam Posibilă reducere a rolului monarhiei britanice în Commonwealth

27 Mar 2022 1174

Centrul Natura.ro O ceaşcă de fructe proaspete de Star Apple conţine doar 67 de calorii.

28 Dec 2021 2715

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 în Haiti

14 Aug 2021 2629

Laurențiu Toma, căpitanul HC Dobrogea Sud Constanța, invitat la turneul Air Caraibes Cup, din Guadelupa

16 Jun 2019 2688

Atenționare de călătorie în Caraibe. Sunt condiții meteorologice severe cauzate de ciclonul tropical / uraganul „Maria”

18 Sep 2017 1297

Vila lui Dinu Patriciu, devastată de uraganul Irma

07 Sep 2017 4420

Trei români sunt de negăsit după ce uraganul Irma a lovit regiunea Caraibe

07 Sep 2017 3030

Atenționare de călătorie pentru Statele Unite ale Americii. Sunt anunțate condiții meteorologice severe în statul Florida şi zone insulare din Caraibe

06 Sep 2017 1982

Uraganul Matthew Stare de urgență în Florida și Carolina de Sud

07 Oct 2016 2487

Uraganul Matthew Peste 1,5 milioane de persoane, evacuate

06 Oct 2016 2045

500 de milioane de oameni riscă să contracteze virusul Zika

04 May 2016 1634

Riseproject.ro #Panama_papers - Omul care a ascuns aurul din Hunedoara în insulele virgine (documente)

15 Apr 2016 4775

Riseproject.ro #Panama_papers - Elan Schwartzenberg, urmele din Caraibe (document)

08 Apr 2016 4402

Comunicat MAE - Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

11 Oct 2015 1308