Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump condamnat să plătească 148 de milioane de dolari pentru defăimarea a doi agenţi electorali

Foto: Facebook/Rudy GiulianiRudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump, a fost obligat vineri să plătească peste 148 de milioane de dolari pentru defăimarea a doi agenţi electorali în timpul alegerilor prezidenţiale din 2020, relatează sâmbătă AFP citat de Agerpres.ro

Avocaţii lui Ruby Freeman şi a fiicei sale, Wandrea ''Shaye'' Moss, doi agenţi electorali din statul Georgia (sud-est), ceruseră tribunalului federal din Washington cel puţin 24 de milioane de dolari pentru fiecare.

Însă, juriul le-a acordat fiecăruia o despăgubire de aproape 17 milioane de dolari, 20 de milioane de dolari pentru prejudiciu moral şi o sumă totală de 75 de milioane daune şi interese, a precizat presa americană.

"Absurditatea acestei sume nu face decât să sublinieze absurditatea întregii proceduri", a răspuns Giuliani într-o declaraţie pentru jurnalişti în momentul în care a părăsit tribunalul, sugerând că va face recurs.

"Sunt deci încrezător că, atunci când acest caz va ajunge în faţa unei instanţe corecte, el va fi anulat foarte repede", a adăugat el.


Cunoscut că se află într-o mare dificultate financiară, Rudy Giuliani este, de asemenea, urmărit în justiţie de o firmă de avocatură pe care a reprezentat-o timp de câţiva ani şi care cere să i se achite datorii de 1,3 milioane de dolari.

Pe baza unei înregistrări video în care mama şi fiica ei îşi înmânau un obiect - care s-a dovedit a fi o tabletă de mentă - în timpul numărării buletinelor de vot, fostul primar şi fostul procuror al New York-ului a susţinut că cele două au schimbat un stick USB "ca şi cum ar fi fost doze de heroină sau de cocaină" pentru a falsifica rezultatele.

Reclamantele, ambele de culoare, au povestit cum acuzaţiile lui Giuliani, preluate de Donald Trump pe reţelele sale de socializare, le-au adus un val de insulte şi ameninţări, adesea de natură rasistă.

Agerpres.ro 

Citește și: 

Avocatul lui Trump implică România în scandalul SUA-Ucraina.Ce a spus acesta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocatul lui Trump implică România în scandalul SUA-Ucraina.Ce a spus acesta

07 Oct 2019 2338

Acuze în plină campanie "Hillary Clinton poate fi considerată membru fondator al ISIS“

24 Mar 2016 1417