Rusia Situaţie critică în oraşul Orsk, la două zile după ruperea unui baraj

Sursa foto: Facebook




 
  • Autorităţile ruse au recunoscut că inundaţiile de la Orsk, în Urali, s-au agravat în ultimele ore, duminică, la două zile după ruperea unui baraj, eveniment care, în plină perioadă de topire a zăpezii, a condus deja la evacuarea a câteva mii de locuitori, transmite AFP. Autorităţile ruse nu au înregistrat victime în acest stadiu, potrivit Agerpres.

„O situaţie critică s-a dezvoltat în oraşul Orsk", a declarat ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Alexander Kurenkov, la sosirea sa în acest oraş industrial cu peste 200.000 de locuitori, situat în apropierea frontierei cu Kazahstan.

Imaginile difuzate de serviciile sale pe Telegram îl arată înconjurat de salvatori într-o mică barcă care navighează pe apele care ajung la ferestrele unor case şi sedii comerciale. Oficialul s-a deplasat ulterior la un adăpost temporar.

Vineri, ruperea unui baraj de la Orsk, foarte aproape de graniţa cu Kazahstanul, a provocat creşterea nivelului apei, agravată de perturbări semnificative şi de topirea gheţurilor, fenomen obişnuit în această perioadă a anului în numeroase regiuni ruseşti.

Inundaţiile ar putea să nu se limiteze la această zonă. Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, „sunt aşteptate" inundaţii în regiunile Kurgan şi Tiumen, în vestul Siberiei, „în zilele următoare".
 
 Citește și
Putin a decretat zi de doliu național pentru duminică. A mai dat asigurări că autorii atacului au fost arestați

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.