Tragicul bilanț al cutremurului din Japonia a urcat la 168 de decese și 323 dispăruți


Sursa foto: Google Maps


 
  • Bilanţul puternicului cutremur care s-a produs pe coasta de vest a Japoniei în prima zi a anului a crescut luni la 168 de decese şi 323 de dispăruţi, conform prefecturii Ishikawa, cifrele crescând dramatic în ultimele două zile, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres. În oraşul Wajima din Ishikawa 281 de persoane sunt date dispărute.

Cutremurul major, care a lovit luni, 1 ianuarie, prefectura Ishikawa şi zonele învecinate a avut magnitudinea 7,6. Acesta a fost urmat de numeroase replici.

Sâmbătă, salvatorii au scos în viaţă o femeie de 90 de ani de sub dărâmăturile unei case distruse din oraşul de coastă Suzu. Medicii au descris salvarea femeii drept un eveniment rar.

Primele 72 de ore după un astfel de dezastru sunt considerate cruciale. Ulterior, şansele de supravieţuire pentru persoanele prinse sub dărâmături scad considerabil, conform Biroului de coordonare a afacerilor umanitare al ONU (OCHA).

Munţii de moloz, drumurile avariate, alunecările de teren şi replicile au îngreunat intervenţiile echipelor de căutare şi salvare. De asemenea, potrivit relatărilor din media din Japonia, inclusiv postul nipon de televiziune NHK, operaţiunile de intervenţie au fost zădărnicite de ninsori.

Guvernul a desfăşurat efective suplimentare de soldaţi în zona dezastrului pentru a sprijini operaţiunile de căutare şi salvare.

Peninsula Noto din prefectura Ishikawa a înregistrat 1.218 de replici seismice în săptămâna care a urmat puternicului cutremur de Anul Nou, conform postului NHK citat de agenţia Xinhua.


Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a avertizat luni că zonele afectate de cutremur sunt susceptibile de a înregistra replici în luna următoare.

Un reprezentant al JMA, Shinya Tsukada, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că un cutremur la fel de puternic ca cel cu magnitudinea 7,6 este puţin probabil, subliniind însă că există o activitate seismică continuă în regiune, potrivit Xinhua. Totodată, Tsukada a avertizat cu privire la riscul crescut de prăbuşire a clădirilor şi de alunecări de teren.

Premierul Fumio Kishida a declarat luni că 500 de persoane ar putea fi găzduite temporar într-un centru sportiv din Kanazawa, însă a precizat că sunt necesare mai multe centre de evacuare, adăugând că guvernul încearcă să găsească o soluţie pentru a pune la dispoziţia persoanelor evacuate camere de hotel.

Între timp, o masă de aer rece a adus zăpadă în prefectura Ishikawa şi în alte zone ale regiunii Hokuriku, precum şi în prefectura Niigata, potrivit JMA.

Agenţia de meteorologie a recomandat populaţiei din zonele afectate de cutremur să evite clădirile avariate de cutremur, care s-ar putea prăbuşi sub greutatea zăpezii.

Citește și
O nonagenară a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături, la cinci zile după cutremurul din Japonia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nou bilanț al cutremurelor din Japonia! 215 persoane au murit și cel puţin 577 de persoane au fost rănite

12 Jan 2024 921

O nonagenară a fost scoasă în viaţă de sub dărâmături, la cinci zile după cutremurul din Japonia

07 Jan 2024 623

Cutremurul din Japonia îi va costa pe asiguratori aproape 6,4 miliarde de dolari

05 Jan 2024 791

Cutremur în Japonia Nicolae Ciucă transmite condoleanţe familiilor victimelor

02 Jan 2024 708

Premierul Marcel Ciolacu „Ne exprimăm solidaritatea noastră cu poporul Japoniei în aceste momente dificile“

02 Jan 2024 720

Cutremur în Japonia Klaus Iohannis- „România este alături de poporul Japoniei în aceste momente dificile“

02 Jan 2024 704

Actualizare bilanț 48 de persoane ucise de cutremurul devastator din Japonia

02 Jan 2024 725

Cel puțin 30 de persoane au murit după cutremurul violent din Japonia

02 Jan 2024 811

Cutremur în Japonia. Primul tsunami a ajuns în Coreea de Sud

01 Jan 2024 1601

1 septembrie 1923 Un cutremur a devastat Tokio și Yokohama, omorând peste 100.000 de oameni

01 Sep 2021 1738

Cutremur violent, în largul coastelor Japoniei, în această dimineață

01 May 2021 2975

Japonia, zguduită de un nou cutremur semnificativ

14 Feb 2021 2972

Cutremur puternic în Japonia în apropierea centralei nucleare de la Fukushima

13 Feb 2021 2613

Cutremur de 7.6 grade în această noapte. La 60 de kilometri adâncime

25 Mar 2020 6551

UPDATE Cutremur major în Japonia. La 40 de kilometri adâncime. Fusese anunţat de un altul puţin mai mic

10 May 2019 1986