Un pasager a fost găsit în viaţă pe feribotul care a luat foc în largul insulei Corfu

Unul dintre pasagerii daţi dispăruţi pe feribotul italian la bordul căruia s-a declanşat un incendiu în largul insulei greceşti Corfu a fost găsit în viaţă şi evacuat de pe navă, a anunţat duminică, 20 februarie, Garda de coastă, relatează AFP.



Tânărul, în vârstă de 21 de ani şi care a declarat că este originar din Belarus, a fost găsit teafăr şi nevătămat la pupa navei, potrivit aceleiaşi surse.

"Spuneţi-mi că sunt în viaţă", le-a strigat el salvatorilor, potrivit cotidianului Proto Thema.



Salvatorii care i-au descoperit prezenţa au putut reveni pe feribot pentru a-l salva şi a-l evacua cu o scară, informează autorităţile elene. Potrivit Reuters, supravieţuitorul a fost descoperit duminică, când remorcherele trăgeau nava spre ţărm.



El se numără printre cei 12 şoferi daţi dispăruţi în largul Corfu, a confirmat un responsabil al Gărzii de coastă pentru AFP.

Salvatorii speră că pasagerul salvat duminică va putea furniza informaţii privind alţi dispăruţi, care ar putea fi blocaţi pe feribot, din care ieşea în continuare un fum gros duminică dimineaţă.




Nava companiei italiene Grimaldi, în drum spre oraşul italian Brindisi, a luat foc vineri dimineaţă, la două ore după plecarea din portul grec Igoumenitsa, cu 290 de persoane, inclusiv 51 de membri ai echipajului, înregistrate la bord.


Până în prezent au fost salvate 278 de persoane dintre cele aflate la bord, precum şi doi migranţi clandestini afgani, provocând temeri privind existenţa mai multor dispăruţi, migranţii îmbarcându-se adesea clandestin pe feriboturile care circulă între Grecia şi Italia.

Foto captură Youtube/ Proto Tema

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Migranţi, descoperiți într-un container frigorific, la bordul unei nave

20 Nov 2019 2156

Atenționare de călătorie în Regatul Danemarcei. A fost prelungită perioada de efectuare a controalelor la frontiere

01 Nov 2018 1205

Acces și parcare feribot la Ostrov. Cine urmează să facă investiția

18 Oct 2018 2420

​Bilanţul naufragiului unui feribot pe Lacul Victoria din Tanzania a ajuns la 209 morţi

22 Sep 2018 2287

Peste 40 de morţi şi sute de răniţi după ce un feribot s-a scufundat

21 Sep 2018 2217

Un şofer român a primit o amendă de 62.000 de euro. Care este cauza

18 Sep 2018 1862

Alertă în Grecia. Sute de pasageri de pe un feribot au fost evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit la bordul navei

29 Aug 2018 1835

Acțiune de salvare în largul coastelor filipineze. Un feribot cu sute de persoane la bord s-a răsturnat

21 Dec 2017 1736

Incident naval în portul Calais. Un feribot cu sute de pasageri la bord a eșuat pe un banc de nisip

10 Dec 2017 2702

Accident rar întâlnit la bacul care face legătura între județele Călărași și Constanța. Vezi ce s-a întâmplat

14 Oct 2017 6730

Oficialul Brian Simpson, la CN APM - „Marea Neagră şi Portul Constanţa, pe harta autostrăzilor maritime! Pare o gaură neagră“ (galerie foto)

23 Nov 2016 2390

Un marinar român a dispărut de la bordul unei nave aparţinând companiei Irish Ferrie

27 May 2016 4678

Acord UE – Ankara A plecat primul feribot cu migranți din Grecia către Turcia

04 Apr 2016 1810

Accident naval. M/V Esperanza s-a lovit de feribotul Ezine. Cargoul venea spre România. Aproape de un dezastru

04 Apr 2016 2605

Un român care a transportat imigranţi extracomunitari a fost condamnat la închisoare în Marea Britanie

15 Sep 2015 1622