Zece combatanţi pro-Iran au fost ucişi în lovituri „probabil americane” în estul Siriei

Siria. Sursă foto: Pexels
  • Zece combatanţi afiliaţi Iranului au fost ucişi şi alţi 30 au fost răniţi sâmbătă în lovituri „probabil americane” ce au vizat situri în estul Siriei, pe fondul recrudescenţei atacurilor împotriva personalului american din regiune, a anunţat un ONG, informează AFP.
     
Zece combatanţi afiliaţi Iranului au fost ucişi şi alţi 30 au fost răniţi sâmbătă în lovituri „probabil americane” ce au vizat situri în estul Siriei, pe fondul recrudescenţei atacurilor împotriva personalului american din regiune, a anunţat un ONG, informează AFP, citat de Agerpres.

Iranul susţine grupările armate acuzate de Washington că se află la originea unei recrudescenţe a atacurilor împotriva forţelor sale în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Fâşia Gaza, dintre Israel şi Hamas, mişcare islamistă palestiniană susţinută de "axa de rezistenţă", din care face parte şi Teheranul.

„Zece combatanţi pro-Iran, dintre care trei sirieni, au fost ucişi şi alţi peste 30 au fost răniţi” în cel puţin nouă lovituri aeriene „probabil americane” ce au vizat poziţii militare la Boukamal şi în împrejurimi, în provincia frontalieră Deir Ezzor, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).


O încărcătură de arme provenind din Irak şi un depozit de muniţii au fost de asemenea vizate şi s-au făcut auzite importante explozii, a adăugat OSDO, cu sediul în Regatul Unit, dar care dispune de o amplă reţea de surse în Siria.

La rândul său, Hezbollahul libanez, susţinut de Teheran, a anunţat sâmbătă că patru dintre combatanţii săi au fost ucişi „pe drumul Ierusalimului”, termen utilizat de această grupare pentru a-i desemna pe membrii său ucişi după 7 octombrie.

Aceste lovituri au fost întreprinse pe fondul înmulţirii atacurilor grupărilor pro-Iran ce vizează efective americane în Siria şi în Irak de la începutul războiului din Gaza, pe 7 octombrie.

Circa 2.500 de militari americani se află în Irak şi alţi 900 în Siria, în cadrul luptei împotriva grupării jihadiste Stat Islamic, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Rusia: Un jurnalist LGBT afirmă că a fost bătut într-un parc din Moscova

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.