Bloc de şapte etaje pe malul lacului Siutghiol. A fost solicitat avizul de mediu de la APM Constanţa

În staţiunea Mamaia, zona Caraiman, va „răsări“ un nou hotel. Investitorul, Vasile Neagu, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul proiectului „Construire imobil D+P+7-8 etaje, cu funcţiunea de primire turistică“, în vederea emiterii acordului de mediu.
 
Terenul pe care se va realiza respectivul proiect este situat în nordul staţiunii Mamaia, zona hotelului Caraiman, pe malul estic al lacului. Suprafaţa terenului este de 1.000 mp. La data emiterii Certificatului de urbanism nr. 3270/28.10.2016, terenul era proprietate a beneficiarului Vasile Neagu, conform actului de alipire autentificat cu nr. 28.11.2016 la BN Boruna Chiraţa şi Asociaţii şi contractelor de vânzare-cumpărare autentificate cu nr. 2742/2007 (pentru lotul 4) şi nr. 2743/2007 (pentru lotul 5).
 
Ulterior, amplasamentul a fost vândut, conform contractului de vânzare autentificat cu nr. 3234 din 17.11.2016. Vânzătorul, Vasile Neagu, a cesionat cumpărătorilor toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din Certificatul de urbanism nr. 3270/8.10.2016, eliberat de Primăria Constanţa, precum şi toate avizele şi acordurile obţinute pentru edificarea unui imobil P+7+8 etaje cu funcţiunea de primire turistică.
 
Pe terenul studiat se doreşte construirea unui imobil de apartamente destinate închirierii în regim turistic, cu o capacitate totală de 122 de locuri de cazare, repartizate astfel: la parter - două spaţii tehnice, la etajele 1-4 - nouă apartamente (un apartament cu trei camere, şapte apartamente cu două camere şi o garsonieră), la etajele 5-6 - şapte apartamente (un apartament cu o cameră, cinci apartamente cu două camere şi o garsonieră), la etajele 7-8 - cinci apartamente (un apartament cu trei camere, patru apartamente cu două camere). Investitorul va asigura 29 de locuri de parcare pentru autoturisme şi un loc pentru autocar.
 
Conform HCJC nr. 152/22.05.2013, necesarul de spaţii verzi va fi organizat astfel: dale înierbate propuse la sol - 285 mp şi spaţii verzi pe terase - 218 mp. Vecinătăţile terenului pe care se va realiza investiţia imobiliară sunt: la nord - alee carosabilă, la sud - teren de tenis, proprietate privată, la est - lot 3, iar la vest - lot 6. Accesul spre obiectiv se va realiza din bulevardul Mamaia.
 
Citeşte şi:
 
Un hotel de opt etaje se va construi în Mamaia! Cine este investitorul

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou demers pentru ridicarea unui bloc de 6 etaje, lângă Hotel Scandinavia din Mamaia

14 Jan 2024 1006

Un nou PUD ce vizează o investiție imobiliară în stațiunea Mamaia, lansat în consultare publică(DOCUMENT)

24 May 2023 1307

Aurora Mamaia SRL, certificat de urbanism pentru o investiție imobiliară

05 Jan 2023 1368

Trei blocuri de 8 etaje, pe malul Lacului Siutghiol, în Mamaia. Cine anunță investiția

10 Nov 2022 2909

Canal S SRL ridică un hotel-apartament în Mamaia! De cine mai este deținută firma

08 Jun 2021 2498

Constănțenii sunt invitați să transmită observații în legătură cu o investiție imobiliară în zona Cazino din stațiunea Mamaia

17 Feb 2021 2769

Nu s-au înregistrat obiecții. Undă verde pentru investitorii care vor să construiască în zona Cazino din Mamaia

02 Feb 2021 2465

Certificat de urbanism pentru blocul de opt etaje, care se ridică în stațiunea Mamaia de familia Stavrositu

15 Dec 2020 2603

Un nou certificat de urbanism pentru o investiţie realizată de SC Consulting & Construction Investments SRL

10 Jan 2020 2218

Un nou act de urbanism, emis de Primăria Constanța pentru Orient Construct Decor SRL

19 Nov 2019 1964

Lavdor Perla Mării a demarat lucrările. Bloc de opt etaje în staţiunea Mamaia (galerie foto)

26 Jan 2019 3241

Primăria lui Decebal Făgădău blochează proiectul imobiliar din staţiunea Mamaia al deputatului constănţean Radu Babuş

30 Jan 2017 6286

Un hotel de opt etaje se va construi în Mamaia! Cine este investitorul

29 Oct 2016 2694

Pomacost SA se pregăteşte să ridice un hotel în staţiunea Mamaia?

22 Oct 2016 4331

Miliardarul Virgil Călina îşi continuă investiţia în Mamaia Nord

20 Sep 2016 5783