Consultare publică pentru PUD-ul inițiat de Alexio Star Development Sun SRL. Firma va investi în blocuri de șase etaje în Constanța


Primăria Constanța anunță consultarea publică asupra propunerilor preliminare privind Planul Urbanistic de Detaliu pentru reglementarea amplasării construcțiilor pe parcela situată în municipiul Constanța, bd. Aurel Vlaicu nr. 269. Inițiatorul PUD-ului este societatea Alexio Star Development Sun SRL.


„Se cere reglementarea terenului pentru construirea unor imobile de locuințe de serviciu și pentru funcțiuni aprobate conform PUZ“, se arată în argumentarea PUD. În perioada 31.03 - 15.04.2020, Serviciul Strategii și Planificare Urbană va colecta și transmite elaboratorului sau inițiatorului eventualele observații formulate. Inițiatorul/elaboratorul va argumenta (ne)preluarea observațiilor formulate. Răspunsul la observațiile transmise în scris va fi comunicat de Primăria Municipiului Constanța până pe 26.04.2020.


Conform documentației de urbanism de tip PUZ aprobate cu HCLM 286 din 29.06.2011, terenul se află în zona de reglementare UTR 2 - loturi vest bd. Aurel Vlaicu. Funcțiunile permise sunt: depozitare în spații închise - hale, pe platforme; comerț en-gros; producție nenocivă; spații de prezentări - expoziții; birouri; locuințe de serviciu; baze de producție; dotări la nivel de cartier sau oraș.


În prezent, terenul studiat este liber de construcții. Spre nord-est se află o parcelă pe care este amplasat un spațiu comercial, de depozitare și expunere, utilizat în prezent de Mobexpert. Spre sud-vest se află mai multe parcele, în general libere de construcții, pe unele fiind amplasate parcări pentru autovehicule. Spre bd. Aurel Vlaicu se află un spațiu comercial, Casa „Shutzu”. Suprafața parcelei studiate este de 4.483 mp, având formă trapezoidală și dimensiunile maxime în plan de 22.27 metri la stradă și cca 226.74 metri în adâncime, pe direcția NV-SE. Parcela se învecinează astfel: la nord-est - parcele aflate în proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, nr. cad. 246580; la nord-vest - HCN 592/100, domeniu public; la sud-est - bd. Aurel Vlaicu, domeniu public; la sud-vest - parcele aflate în proprietate privată a persoanelor fizice și juridice. Terenul aflat în studiu este integral proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice. În prezent aparține societății Alexio Star Development Sun conform actului de proprietate. Conform PUZ, se va rezerva pentru mărirea amprizei bd. Aurel Vlaicu o suprafață de 383 metri. Aceasta va trece din domeniu privat al persoanelor fizice și juridice în domeniu public conform procedurilor legale, fără a împiedica emiterea autorizațiilor de construire pe parcelă până atunci. Pe parcelă se intenționează amplasarea unor locuințe de serviciu, colective, cu regimul de înălțime maxim (S+D+)P+6E, cuprinzând mai multe tronsoane de apartamente, spații comune și garaje. Obiectivul propus se încadrează din punct de vedere funcțional în prevederile PUZ-ului aprobat. Construcțiile principale vor cuprinde apartamente, pe teren putând fi amplasate alte funcțiuni complementare permise prin regulamentul de urbanism: garaje, spații pentru comerț de proximitate, birouri.
 

Alexio Star Development Sun SRL, în datele Registrului Comerțului

Înmatriculată în anul 2018, Alexio Star Development sun SRL are sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 2.000 lei, integral vărsat, este compus din 200 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Asociați persoane juridice sunt: De toate în Construcții SRL (reprezentată de Șufană Ioana), cu 10% din capitalul social, Io Star Development Sun SRL (reprezentată de Șufană Ioana), cu 10% din capitalul social. Asociați persoane fizice sunt: Morar Anca, cu 1% din capitalul social, Șufană Ioana, cu 79% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, este Șufană Ioana. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: niciun salariat, o cifră de afaceri de zero lei și o pierdere de 20.473 lei.


Citește și:

Imobile de șase etaje, cu mai multe tronsoane, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța (document)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Gogu

02 Apr, 2020 10:14

Nu se poate sa nu se fi observat ca in zilele normale (dinaintea pandemiei) traficul pe b-dul Aurel Vlaicu devenise infernal, masinile circuland bara la bara! In conditiile astea se dau aprobari pentru noi ansambluri de locuinte! Ati betonat tot orasul, acum vreti sa betonati integral si b-dul Aurel Vlaicu! De ce Primaria nu apropa un plan urbanistic general pentru tot orasul? Umblati cu prostii, cu planuri zonale, cu PUD-uri, care nu tin cont nici de aglomeratia din zona, nu tin cont decat de vecinatati! In orasul asta nu va mai exita niciodata o zona indutriala? Daca cine va dori a faca o fabrica, de unde va lua teren, sau vreti ca orasul sa se mentina doar din servicii? Se vede cu ochiul liber cat de ”tare” au dezvoltat orasul serviciile si nu industria!

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Alexio Star Development Sun SRL va edifica un bloc de 6 etaje pe bulevardul Aurel Vlaicu

16 Feb 2024 744

Imobiliare Constanța Undă verde de la Mediu pentru modificarea blocului ridicat de Ioana Șufană în Mamaia

03 Nov 2023 1365

Imobiliare Constanța Ioana Șufană modifică blocurile din Mamaia Nord. Schimbă regim de înălțime de la șapte la patru etaje

15 Oct 2023 1230

Firme Constanța Ioana Șufană mută sediul social al firmei Io Star Development Sun SRL

07 Aug 2023 1952

Ioana Șufană se desparte de un asociat din firmă. Investiții la Constanța

21 Feb 2023 6537

Undă verde de la Mediu pentru Alexio Star Development Sun SRL. Ridică mai multe imobile de șase etaje pe bulevardul Aurel Vlaicu

11 Nov 2021 1884

Ce se construiește Ioana Șufană, prin Alexio Star Development Sun, ridică blocuri în apropiere de Vivo Mall Constanța

19 Oct 2021 3895

Ce se construiește Ioana Șufană a primit acordul de la Mediu pentru supraetajarea blocului din Mamaia Nord

02 Sep 2021 3551

Ce se construiește Ioana Șufană, care apare și în #PanamaPapers, supraetajează blocul din Mamaia Nord

16 Jun 2021 5909

Primăria Constanța a eliberat certificat de urbanism pentru imobiliarul Alexio Star Development Sun SRL

08 Mar 2021 2302

Imobilele învecinate, neînsorite, iar ambulanţele nu vor trece PUD-ul firmei Alexio Star Development Sun SRL, contestat de vecini

22 May 2020 2654

Imobile de şase etaje, cu mai multe tronsoane, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa (document)

24 Feb 2020 4177

Un imobil de cinci etaje va fi ridicat pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa

08 Apr 2019 2496