În Năvodari se plănuieşte construirea unui imobil de trei etaje destinat locuinţelor colective

 

Localitatea Năvodari, în special Mamaia Nord, este una dintre cele mai atractive zone din Dobrogea. De curând, Doina Adriana Ilie a decis să facă investiţii în Năvodari. Astfel, în viitorul apropiat, acolo va apărea un imobil destinat locuinţelor colective.
 
În acest sens, beneficiarul proiectului, Doina Adriana Ilie, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului un memoriu justificativ pentru proiectul „Construire imobil locuinţe colective P+3E“, în baza căruia să obţină aviz de la APM.
 
Terenul - cu o suprafaţă de 1.000 mp - pe care urmează să fie construit imobilul este amplasat în Mamaia Nord, Năvodari, zona Tabără copii, lot 1/41 + lot 1/43, judeţul Constanţa, cu următorul regim juridic: contract de concesiune între Ilie Doina Adriana şi Primăria oraşului Năvodari.
 
Imobilul propus spre edificare se încadrează în regimul de înălţime redus, fiind o construcţie P+3E cu înălţime maximă de 16,15 m (faţă de cota terenului amenajat - CTA). Dispunerea generală pe niveluri a funcţiunilor se prezintă astfel: parter - hol + casa scării, şase unităţi locative; etajele 1, 2, 3 - hol + casa scării, şase unităţi locative (pe nivel) şi terasă circulabilă peste etajul 3. Terenul pe care se va executa imobilul are următoarele vecinătăţi: la nord - teren CL Năvodari, alee acces; la sud - parcelă, lot 1/42 şi lot 1/44, liber de construcţii; la est - parcelă lot 1/45 - imobil existent; la vest - parcelă lot 1/39, liber de construcţii.
 
Potrivit memoriului depus la APM Constanţa, proiectantul general al imobilului de trei etaje ce urmează să fie construit în Năvodari este SC Creo-Mixt SRL.

SC Creo-Mixt SRL, în datele Registrului Comerţului

Potrivit Registrului Comerţului, SC Creo-Mixt SRL are sediul social în Năvodari, strada D23 nr. 2-4, a fost înfiinţată în anul 1993 şi are un capital social, integral vărsat, în valoare de 5.000 de lei, compus din 500 de părţi sociale. În calitate de asociaţi ai societăţii sunt: Sabina Creţa, născută la data de 10 martie1987, în Mangalia, Constanţa, cu un aport la capital de 2.500 de lei şi cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%/50%, şi Mona Creţa, născută la data de 25 august 1989, în Mangalia, Constanţa, cu acelaşi aport la capital şi aceeaşi cotă de participare la beneficii şi pierderi. Conform codificării CAEN, firma este specializată în „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“.   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grup Petrol Marin SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru imobil amplasat în oraș Năvodari

21 Mar 2024 444

Asociație de proprietari din Năvodari, amendată de Garda de Mediu Constanța (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 688

Știri Constanța Caz șocant la Lumina! Un tânăr, supărat că s-a despărțit de iubită, a dat foc unui gard

07 Feb 2024 759

Rotaru Marius-Lavinis anunță începerea lucrărilor de construire locuință individuală P+1E și împrejmuire teren, pentru imobilul teren și/sau construcții situat în localitatea Năvodari

05 Jan 2024 591

Decizii luate de asociații firmei CEMS EPC SA! Vizate, un apartament și două locuri de parcare la Năvodari

02 Jan 2024 732

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în Năvodari - 905700

05 Dec 2023 633

Dezastru și disperare Infern pentru mai multe familii din blocul 14 Sud din Năvodari. Focul a distrus mansarda, iar apa restul apartamentelor (VIDEO)

29 Nov 2023 4642

ISU Constanța Table din mansarda unui bloc din Năvodari sunt în risc de a se prăbuși

18 Nov 2023 1131

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în Năvodari, județul Constanța

13 Oct 2023 687

Prefectura Constanța a atacat în instanță autorizația de construire emisă pentru imobilul ridicat de W Titanic Resort SRL

21 Sep 2023 9683

Stoian Gheorghe anunță începerea lucrărilor pentru „Construire imobil P+2E“ ce se realizează în oraş Năvodari, Mamaia Nord

14 Sep 2023 567

Investiție în Mamaia Nord! Se ridică un nou imobil de locuințe în zona Tabăra de Copii

22 Jul 2023 1153

Cine vrea să ridice o unitate de cazare la Năvodari? Mediul și-a dat acordul!

13 Apr 2023 1216

Modificări la unul din proiectele imobiliare realizate de Wave House SRL în Mamaia

15 Feb 2023 1543

O firmă cu zeci de contracte publice vrea să ridice un bloc de 11 etaje în Mamaia Nord

19 Jan 2023 1690