Tanasi SRL, acord de mediu pentru un bloc de patru etaje, în Constanța

  • Mediul a luat decizia la dată recentă, fiind afișată pe portal la data de 15 ianuarie 2024
 
Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de SC Tanasi SRL, cu sediul în Constanța, str. Pescarus, nr. 20, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa cu nr. 8307RP din 23.10.2023, în baza Legii nr. 292/2018, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 10.01.2024 că proiectul:„Construire Imobil Locuințe Colective P+4E”,  propus a fi amplasat in Mun. Constanta, str. Nespecificată, nr. cadastral 210846, judetul Constanța nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
 
Justificarea decizii:
 
I Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:
a) proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292/2018, Anexa nr.2, punctul 10, lit.b.
b) proiectul nu intră sub incidenţa art. 28 din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
c) proiectul propus nu intra sub incidenţa prevederilor art. 48 şi 54 din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare,
 d) în conformitate cu criteriile prevăzute în anexa nr. 3 a Legii nr. 292/2018:
1.     Caracteristicile proiectelor:
La identificarea caracteristicilor proiectelor se iau în considerare următoarele aspecte:
a)     Dimensiunea și concepția întregului proiect:
Folosirea actuala a terenului este de teren liber, categoria de folosinta vie, conform extras de carte funciara.Terenul ce face obiectul proiectului, are suprafața totala de 420,00 mp conform acte si masuratori cadastrale, este identificat cu nr. cadastral 210846.
b)     cumularea cu alte proiecte existente si/sau aprobate – nu este cazul.
c)   utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității – nu este cazul.

d)  producţia de deşeuri
e) poluarea și alte efecte nocive: emisiile, zgomotul şi vibraţiile sunt cele produse prin funcţionarea utilajelor specifice în perioada lucrărilor.
f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză: nu este cazul.

Schimări climatice:
                      ● Proiectul propus nu va emite dioxid de carbon (CO2), protoxid de azot (N2O), metan (CH4) sau orice alte gaze cu efect de sera.
                       ●Proiectul propus nu implica activitati de exploatare a terenurilor, de schimbare a destinatiei terenurilor sau de silvicultura (de exemplu despaduriri) care ar putea duce la cresterea emisiilor.
 
g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): lucrarile de realizare
 
Despre Tanasi SRL
 
Compania este fondată în anul 1994, iar conform termene.ro, au fost raportați 10 salariați, o cifră de afaceri de 6,7 milioane de lei și un profit de 1,31 milioane de lei.
 
Sediul social este pe strada Pescăruș nr. 20, Constanța. Zburlea Tanasi este asociat unic și administrator, conform sursei citate.
 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Propuneri îndrăzneţe pentru cartierul Boreal. Tanasi Zburlea vrea să modifice înălţimea unor blocuri. Iată ce spune un urbanist! (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Propuneri îndrăzneţe pentru cartierul Boreal. Tanasi Zburlea vrea să modifice înălţimea unor blocuri. Iată ce spune un urbanist! (galerie foto)

25 Mar 2016 2475

Nicolae Mola a fost condamnat la şapte ani de detenţie

03 Dec 2014 2031