Un hotel din Eforie Nord vrea să se extindă cu o nouă clădire de patru etaje

La începutul acestei săptămâni, societatea Histria Tour Mondial SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului anunţul de solicitare a emiterii acordului de mediu pentru proiectul „Extindere hotel existent cu corp cazare D+P+4E“ în Eforie Nord“. Potrivit anunţului, noul corp de cazare este propus a fi amplasat în localitatea Eforie Nord, strada Tudor Vladimirescu, nr. FN - hotel-restaurant Union, nr. cadastral 101115, judeţul Constanţa.
 
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, strada Unirii nr. 23, Constanţa, zilnic, între orele 9 şi 13, şi la adresa titularului: SC Histria Tour Mondial SRL, cu sediul în localitatea Eforie Nord, strada Dorobanţilor - hotel Cerna, judeţul Constanţa. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, între orele 9 şi 13.
 
Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, societatea Histria Tour Mondial SRL a fost înregistrată în 2010 şi are sediul social în Eforie Nord. Capitalul social al firmei este de 400 de lei, integral vărsat în 40 de părţi sociale, a câte 10 lei, şi este deţinut de Mihaela Costea, născută pe 22.07.1992, ce deţine şi funcţia de administrator al societăţii. Conform codificării CAEN, firma se ocupă cu „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare“.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SC Histria Tour Mondial SRL declară pierdute certificatele de clasificare și fișele anexe

25 Apr 2024 242

Controale la Eforie Nord! Nereguli la hotelul deținut de Histria Tour Mondial (FOTO+VIDEO)

14 Jul 2023 1650

Un club de fiţe din Mamaia şi firma care a organizat Revelion 2016 la Constanţa, pe lista „ruşinii“ făcută publică de ANAF

05 May 2016 8724