Interviu online cu Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR s-a terminat Tema a fost - „Comunitatea tătară din Dobrogea, între tradiţie şi imperativul redefinirii identitare"


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

InvitatZIUA

31 Jan, 2013 15:37

@Ayse Kurtasan: 1. Pentru noi, Turcia este a doua patrie. Nu putem uita că foarte mulţi dintre noi avem foarte, foarte multe rude în Turcia. Iar ambasadorul Turciei m-a asigurat încă o dată că statul turc protejează în egală măsură cele două minorităţi, turcă şi tătară. Bineînţeles că am proiecte cu tătarii din Diaspora. În primul rând, am unificat alfabetul care se foloseşte în Crimeea cu cel din Dobrogea. Prolema trena de şase, şapte ani, dar s-a rezolvat într-o singură lună, spre bucuria celor de acolo. Astfel, le putem trimite cărţi editate în limba tătară, în România. 2. Este un mare avantaj pentru tătarii din afara României, dar şi pentru alte popoare turcice faptul că prin noi se pot conecta mai uşor la valorile civilizaţiei occidentale. Noi avem o relaţie foarte bună cu Ambasada Stelor Unite ale Americii, spre exemplu, de al cărei sprijin ne bucurăm necondiţionat.

Ayse Kurtasan

31 Jan, 2013 12:12

1. Este bine cunoscut faptul că mai ales după 1989, comunitatea tătară din România s-a apropiat foarte mult de Turcia, dar a început şi o reconstrucţie a relaţiilor cu tătarii din Crimeea. Care este abordarea dvs în ceea ce priveşte relaţiile externe şi ce proiecte aveţi în acest sens? Aveţi ceva proiecte în ceea ce priveşte colaborarea cu tătarii din diaspora? 2. Aţi menţionat în câteva rânduri că tătarii din România sunt puntea de legătură a tătarilor din afară cu spaţiul european. Cum priviţi acest avantaj?

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Ghindărești, județul Constanța(DOCUMENTE)

18 May 2024 113

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 135

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Gârliciu, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 187

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Nădlac - Agigea, județul Constanța

18 May 2024 193

Știri Constanța Accident rutier la intersecția bulevardului Ferdinand cu strada IG Duca (GALERIE FOTO)

18 May 2024 614

Piloți din cadrul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii pregătesc un cadou pentru constănțeni Zboruri ale aeronavelor Eurofighter Typhoon de Ziua Constanței!

17 May 2024 510

Știri Constanța Activități desfășurate de polițiști în „Săptămâna școală în siguranță”

17 May 2024 351

Uniunea Elevilor Reprezentanți „Consiliul Județean Constanța încalcă legea! ”

17 May 2024 462

De Zilele Constanței Concert liric „Reverence - Medalion Mozart”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

17 May 2024 384

Modificări în acționariatul MSC Crewing Services SRL Compania a fost înființată în 2023. Cine sunt asociații lui Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanței!

17 May 2024 649

Allchim DDD CO SA face și în 2024 dezinsecție, deratizare și tratamente fitosanitare în municipiul Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 385

Firme Constanța Progress Consulting SA, decizie pozitivă pentru ca Easy Credit 5 All IFN SA să contracteze un credit de 1 milion de euro

17 May 2024 408

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 1167

Decizii luate în firma Livestock Top SRL de Yowsef Chouihna, cetățean sirian, cu reședința în Constanța

17 May 2024 313

Curtea de Apel Constanța anunță când se va pronunța în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia, în cameră preliminară! (DOCUMENT)

17 May 2024 539