Interviu Online

Interviu online cu Liviu Cristescu, avocat în Baroul Constanţa „Calitatea de soţ/soţie nu conferă automat şi dreptul de acces la corespondenţa partenerului“



Liviu Cristescu, avocat în Baroul Constanţa, a explicat, în cadrul unui interviu online acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, cât de fină este graniţa dintre gelozie şi ilegalitate. Avocatul consideră că „atât timp cât nu există acordul expres al titularului unei corespondenţe, clasică sau electronică, sau acordul expres privind accesul la un anumit sistem informatic, calitatea de soţ/soţie nu conferă automat şi dreptul de acces la corespondenţă“.
 
Domnule avocat, aş dori să vă rog, în primul rând, să vorbim despre secretul corespondenţei şi despre cum este el protejat de lege, rugându-vă totodată să ne precizaţi dacă legea protejează exclusiv corespondenţa clasică, pe hârtie, ori o include şi pe cea electronică.

Art. 28 din Constituţia României prevede: “Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”

Art. 302:
Violarea secretului corespondenţei
(1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(6) Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Art. 296:
Termenul de introducere a plângerii prealabile
(1) Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. Legiuitorul înţelege să protejeze corespondenta, indiferent de modalitatea efectiva prin care se efectuează comunicarea. Textul art. 302 c.p. nu face distincţie între corespondenţă clasică, transmisă pe hârtie şi corespondenţă electronică. În ceea ce priveşte însă corespondenţă electronică, infracţiunea prevăzută la art. 302 c.p. este în strânsă legătură cu infracţiunea prev. de art. 360 c.p. privitoare la accesul ilegal la un sistem informatic, art. 361 c.p., privitoare la interceptarea ilegală a unei transmisii de date infromatice, 362 c.p., privitoare la alterarea integrităţii datelor informatice şi 364 c.p., privitoare la transferul neautorizat de date informatice.

Situaţiile ivite efectiv în practică urmează a determina încadrarea juridică a eventualelor fapte, în unul, mai multe sau chiar în niciunul din textele legale la care am făcut referire.
 
Mesajele primite de o persoană, de un utilizator al unei platforme de socializare, în cadrul respectivei platforme, beneficiază de protecţia oferită de lege. Cu alte cuvinte, eu aş putea face plângere penală unei persoane (ori unui alt utilizator) pentru că mi-ar fi accesat contul şi, implicit, mesajele?

Atât timp că accesul la un cont pe o reţea de socializare, indiferent care este aceasta, este efectuat numai prin intermediul unui sistem informatic, în mod evident, titularul contului ce a fost accesat nelegal este îndreptăţit să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu această împrejurare.

Situaţia accesării nelegale a unui cont de pe o reţea de socializare presupune folosirea fără drept a datelor contului respectiv, user name și parolă și, indiferent că acestea erau stocate pe terminalul de la care se face accesarea sau sunt “sustrase” și folosite de pe un terminal al făptuitorului, constituie infracţiune, urmând a se stabili, funcţie de situaţia de fapt concretă, și încadrarea juridică.
 
Există soţi/soţii care nu văd nimic rău în a „verifica“ telefonul partenerului de viaţă. Mesaje pe telefon, registrul apelurilor, conturile de pe reţelele de socializare ale proprietarului telefonului - nimic nu mai constituie un secret. Este acesta un caz ce ar intra sub incidenţa legii?

Din punctul meu de vedere, atât timp cât nu există acordul expres al titularului unei corespondenţe, clasică sau electronică, sau acordul expres privind accesul la un anumit sistem informatic, calitatea de soţ nu conferă automat și dreptul de acces la corespondenţă. În cazuistică personală, nu am întâlnit, încă, un dosar penal întocmit plecând de la acţiunea soţului gelos de a verifica telefonul, mesajele, comunicările în general ale celuilalt soţ, însă câtă vreme legiuitorul nu prevede în mod expres această ipoteza ca o cauza de nepedepsire, nu văd niciun impediment în înregistrarea și cercetarea unui astfel de dosar.
 
Se schimbă situaţia descrisă mai sus în vreun fel dacă persoanele în cauză nu sunt soţi în faţa legii, ci doar concubini?

Nu se schimbă, cu atât mai mult apreciez că nu există niciun impediment în a se forma un dosar de cercetare penală cu un astfel de obiect.

Care sunt pârghiile legale pe care le poate folosi în favoarea sa o persoană al cărei cont de pe o reţea de socializare (să spunem) a fost spart de către propria „jumătate“?

Pârghiile sunt cele prevăzute în Codul de procedura penală, respectiv formularea unei plângeri adresate organelor de urmărire penală, în această situaţie, discutând de accesul ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 c.p., competenţă de cercetare ar aparţine DIICOT. Dacă discutăm despre corespondenţă clasică, cea care nu implică un sistem informatic, competenţa de soluţionare ar aparţine Parchetului de pe lângă judecătorie. În ipoteza săvârșirii primei infracţiuni, plângerea poate fi făcută în termenul de prescripţie a răspunderii penale, iar în situaţia, mai ușoară, a corespondenţei clasice, plângerea se va face în termen de 3 luni de la data la care persoană vătămată a aflat de săvârșirea faptei.

Care sunt dovezile de care legea are nevoie pentru a se susţine, dincolo de orice îndoială, violarea secretului corespondenţei? Cu alte cuvinte, cum putem dovedi că ne-au fost sparte conturile ori ne-au fost accesate mesajele ori corespondenţa fără acordul sau chiar cunoştinţa noastră?

Nu se poate formula un răspuns extrem de clar la această întrebare. Din punctul meu de vedere, orice mijloc de probă poate fi folosit pentru a dovedi existenţa unui acces neautorizat al unei persoane la corespondenţă alteia, clasică sau electronică. Situaţiile ivite în practică sunt mult prea variate pentru a putea fi enumerate. Spre exemplu, în cazul unui cont de socializare, orice accesare a acestuia generează sau ar trebui să genereze un log, care ar trebui să cuprindă adresa IP a sistemului informatic de la care s-a făcut accesarea, dată și ora fiecărei logari. Într-o astfel de situaţie, dacă titularul contului poate dovedi, prin orice mijloc de probă, că la momentul unei anumite accesări a contului sau se află într-o altă locaţie decât cea în care este localizată adresa IP a terminalului de pe care se presupune că s-a făcut accesarea neautorizată, avem o dovadă a săvârșirii faptei. Ulterior, se pune problema unei conexiuni între adresa IP de pe care s-a făcut accesarea neautorizată și o anumită persoană. Discuţia poate continua, probatoriul într-o astfel de situaţie fiind unui de natură tehnică, mai mult sau mai puţin anevoios din motive obiective. Apoi, în momentul în care o informaţie care se află stocată într-un anumit sistem informatic ajunge să fie publicată, în mod evident, se va pleca pe firul invers, în sensul de a se încerca identificarea celui care a difuzat-o.
 
 În cazul în care anchetatorii ar ajunge la concluzia că, într-adevăr, există o infracţiune în acest domeniu, comisă de o anumită persoană, ce se întâmplă mai departe? Cazul ajunge automat în instanţă, există posibilitatea ca părţile să se împace, ori există şi pentru astfel de situaţii procedura medierii?

În cazul infracţiunii prev. de art. 302 alin. 1 c.p., există posibilitatea retragerii plângerii prealabile, în cazul celorlalte infracţiuni la care am făcut referire acţiunea penală, odată pusă în mișcare, își va urma cursul fără a există posibilitatea soluţionării pe cale amiabilă. În ceea ce privește ajungerea dosarului în faţa unei instanţe de judecată, în prezent, nu mai există posibilitatea adresării unei plângeri direct instanţei de judecată, procurorul anchetator fiind singurul care poate decide dacă, în raport de probatoriul administrat, va emite rechizitoriu și va sesiza instanţa de judecată.
 
Cunoaşteţi cazuri de acest gen care să se fi soluţionat în vreun fel, după depunerea unei plângeri la poliţie sau la parchet?

Sunt convins că există dosare în care concubini și/sau soţi să fi fost cercetaţi pentru infracţiuni din cele la care am făcut referire anterior, însă, personal, nu am asistat în astfel de dosare. Cele mai întâlnite situaţii în care au fost înregistrate dosare având ca obiect unele dintre infracţiunile despre care am discutat sunt cele ce privesc furtul datelor cardurilor bancare sau al unor informaţii confidenţiale ale diferitelor persoane fizice sau juridice.

Aş dori să vă mai rog, domnule avocat, să ne spuneţi care sunt paşii legali pe care ar trebui să îi parcurgă o persoană ce are de a face cu o multitudine de conturi sau profiluri pe reţelele de socializare deschise pe numele său de către o altă persoană. Cu alte cuvinte, cum ne putem proteja legal de un furt virtual de identitate (dacă putem spune aşa) sau de conturile false în această eră superdigitalizată în care trăim?

Problematica conturilor false deschise pe diverse platforme de socializare este într-adevăr una spinoasă, iar discuţia aferentă este una extrem de lungă, plecând de la diferitele situaţii particulare. Ca în orice situaţie în care o persoană consideră că împotriva sa se săvârşeşte o infracţiune, singura soluţie este aceea de a sesiza organele de urmărire penală.
 
 

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CRISTESCU LIVIU

18 Jul 2013 720

Avocaţii cu suflet de artist. Expoziţie de fotografie la Baroul Constanţa

20 Aug 2012 858

Expunere de fotografie sub egida Baroului Constanţa

18 Nov 2011 357

Patru avocaţi expun fotografii. Vezi cine sunt

18 Nov 2011 1909

Replica de Constanţa Cererea contrabandistului, respinsă de instanţă. Done dă 100 de milioane cauţiune, numai să fie liber

09 Aug 2011 513

Gratiile pentru Lotreanu

25 Jan 2011 1050

Disperat să iasă din arestArest la domiciliu sau „brăţară electronică" pentru Lotreanu

20 Jan 2011 3431

Judecarea lui Bahaian, amanata pana la ora 1500

05 Feb 2010 793

Bulgar eliberat a doua oara de la Poarta Alba

09 Oct 2009 789