Interviu Online

Interviu online cu Luminița Scarlat Icoane reproduse pe colivă. Ce minunății se pot face cu doar câteva ingrediente (galerie foto)

Luminița Scarlat, membră a Clubului Umoriștilor Constănțeni, pictează pe scoarță de copac, pe pietre, dar inedit este faptul că dă viață colivelor pe care le decorează cu chipurile sfinților, de mai bine de 16 ani.
 
Minunățiile care ies din mâna Luminiței Scarlat reprezintă sfinți, scene din Biblie, pe Maica Domnului sau pe Mântuitorul Iisus Hristos (vezi galeria foto). Reproducerile pe colivă sunt făcute fără șablon, doar din mâinile iscusite ale femeii și din ingrediente 100% comestibile. Despre cum a descoperit această îndeletnicire, cât timp durează să realizezi o astfel de colivă și cum se decorează ne-a vorbit în cadrul unui interviu online, pe care îl redăm în cele ce urmează.
 
Cum a început totul? Cum v-ați descoperit acest talent?

Pictam icoane pe piatră și făceam reproduceri după diverse tablouri. Îmi plăcea să reproduc pe orice, pe cartoane, pe pânză, pe lemn orice fel de imagini care-mi plăceau: vederi, tablouri, ulterior icoane.

Într-o bună zi, pictam câteva icoane pe piatră, când o vecină a ciocănit la ușă și mi-a spus: „Lumi, a zis părintele (n.r. Zisu) să vii să pictezi icoana cu Sf. Nicolae pe colivă pentru hram!”. De obicei ies la ușă cu pensula în dinți. Am scăpat-o de uimire și am exclamat: „Cum să pictez colive, femeie? Eu folosesc chimicale, vopsele de ulei, n-am cum să fac asta!”. Vecina mi-a răspuns “Hai, vino la mine, că vedem noi ce facem!” M-am trezit în fața unei colive uriașe, pe o tavă rotundă cât roata carului, turcească, de baclava. I-am dat târcoale, am studiat-o din ce în ce mai nedumerită cum să procedez. Vecina alesese câteva pungi de bombonele Cip pe culori. Am încercat să desenez icoana, am trasat dungile cu o scobitoare, dar se punea problema cum să conturez să se vadă chipul sfântului. Cacao nu mergea, pentru că se lipea. Ideea salvatoare a venit de la cafea, care se putea așeza ușor în spațiile conturate. De aici, totul a decurs foarte bine. Bomboanele alese au intrat în spațiile corespunzătoare. Iar cu retușurile am ajuns până la ora 3 dimineața. Rezultatul a fost spectaculos. Aici a început drumul meu cu colive pictate care durează de aproximativ 16-17 ani.  
 
Cât durează să decorați astfel o colivă?

Dacă o colivă reprezintă un singur sfânt, durează maximum o oră. Dacă îmi este cunoscută icoana, durează mai puțin de o oră, iar dacă sunt mai multe personaje, poate să dureze și două ore și jumate. Nu folosesc niciun fel de șablon, pentru că ar trebui să am casa plină de șabloane pentru toate sutele de icoane existente.

Ce ingrediente folosiți pentru decorarea colivei?

În prima fază, folosesc cafea pentru contur, apoi cocos alimentar colorat și bombonele colorate și lucioase. Pentru umbre mi-am pregătit prafuri din amestec de scorțișoară cu biscuit pisat sau cu bombonele râșnite.

De unde vă inspirați pentru creații?

Din icoanele existente. Lucrez coliva după sărbătoarea respectivă.

Ați încercat să învățați și pe altcineva această îndeletnicire?
 
Meseria se fură. Eu nu m-am ascuns când am lucrat. Uneori, pictez colivele direct în biserică. Cine vrea să învețe poate să învețe oricând.  
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.