Interviul online cu Dumitru Moinescu, fostul primar la municipiului Medgidia s-a terminat Tema a fost - „Raţiunile pentru care a fost înscenat un dosar politic"

dsc02870_76.jpgÎn ciuda condamnării la 6 luni de închisoare, Dumitru Moinescu este hotărât să candideze la Primaria Medgidia. Asta întrucât condamnarea este cu suspendare, inclusiv a pedepsei accesorii, care se referă la interzicerea drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. „Sunt foarte dezamăgit că după două achitări, la Judecătorie şi la Tribunal, am avut neşansa să fiu judecat de nişte persoane pentru care dreptatea este o noţiune fără conţinut. mai spune fostul primar de la Medgidia, nemulţumit de faptul că, fără nicio explicaţie, s-a trezit cu un complet schimbat în timpul procesului.

Şi organizaţia PDL Constanţa, s-a arătat alături de Dumitru Moinescu, precizând şi el că decizia instanţei seamănă cu una dictată de interesele cuiva care s-a speriat de cât de bine stă Moinescu în sondaje.

Fostul primar al municipiului Medgidia, Dumitru Moinescu vine joi, 13 octombrie la Interviu Online pentru a face lumină în acest dosar, pe care-l consideră unul politic.

În direct pe: www.ziuadeconstanta.ro.

Realizator: Lavinia Siclitaru

Aşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Intrebari redactie:

1. Într-un dosar deschis încă din 2006, în care ati fost achitat de două instanţe, saptamana trecuta ati fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare. Deşi suna cinic trebuie să va întreb cum ati primit vestea?

D.M:   Am primit vestea condamnarii cu instristare dar probabil se va face dreptate. Astept inca sa primesc motivarea scrisa a acestei decizii. Chiar daca este condamnare cu suspendare eu trebuie sa-mi apar nevinovatia.

2. Încă de la aflarea sentinţei aţi catalogat-o ca fiind una politica iar despre dosarul în cauză ati afirmat ca a fost instrumentat politic. Ce elemente aveti in sustinerea afirmatiilor dvs?

D.M.:  Legaturile pe care Mircea Pintilie si Marian Iordache le au cu oameni din Justitie, acesti oameni protejandu-i in perioada 1992-2004 in legatura cu praduiala ca s-a facut cu domeniul public al orasului Medgidia. 

3. Povestea acestui dosar conţine ameninţări, şantaj şi încercări de linşaj, aşa spuneaţi ieri în conferinţa de presă. Cine va şantajat? Cu ce? Eraţi un primar şantajabil, pentru că toate acestea susţineţi că s-a întâmplat în mandatul dvs în perioada 2004-2008?

D.M.:  Nu eu nu sunt un om santajabil dar incercari au fost. Au fost oameni din Medgidia care m-au amenintat ca daca nu voi face ce vor ei, ma vor “pedepsi”. Un exemplu este consilierul local PNL, Marian Butnaru care intr-o sedinta recenta publica a CL m-a amenintat ca voi infunda puscaria si va avea el grija sa se intample acest lucru, atunci cand eu l-am acuzat ca a primit cadou de la Marian Iordache - 10000 mp teren in centrul orasului contra unei chirii echivalenta cu a uneia pentru un apartament.

4. „De când am revenit pe funcţii publice în Medgidia, am resimţit reacţia mafiei locale, care a îmbrăcat diferite chipuri". Este declaraţia dvs? Despre ce mafie vorbiţi?

D.M.: DEspre mafia care a stapanit in Medgidia pana in 2004, caracatita care aducea combustibil din conductele de la Castelu, caracatita care aplica legile retrocedarii numai dupa ce se dadea “darul”, timp in care Parchetul se facea ca nu vedea. 

5. "Pentru că nu am furat! Este greu de crezut acest lucru în ziua de azi, dar vă daţi seama ce ar fi însemnat să iau un singur leu din Primărie? Aş fi fost de mult timp legat...", este tot o afirmaţie făcute ieri în conferinţa de presă. Ştiti că nu vă crede nimeni când spuneţi aşa ceva. S-a împământenit ideea că atunci când ai borcanul de miere pe mână este imposibil să nu-şi bagi în el măcar degetele!!!....

D.M.: Nu, n-am furat pentru ca daca as fi facut-o, Iordache m-ar fi reclamat la Parchet si astazi as fi fost legat. In iunie 2008, primarul in functie a angajat avocati care au rascolit in arhiva primariei pentru a ma acuza. A pornit sapte dosare penale cu care s-a laudat in presa. Toate au fost respinse de procurori. 

6. Întorcându-ne la dosarul în care aţi primit condamnarea... alături de dvs a fost cercetat şi judecat şi fostul şef al Poliţiei din Medgidia, Lilian Buzea. Dânsul a primit NUP... există o explicaţie?

D.M.: Eu am cautat explicatie dar nu am gasit. Explicatia trebuie s-o dea Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta.

7. Dincolo de sentinţa Curţii de Apel cum explicaţi acum la 5 ani de la evenimente, prezenţa dvs la locul incidentului, la Parchet, la Poliţie... Înţeleg că exista un protocol de colaborare cu Poliţia... când s-a încheiat acest protocol? La câte evenimente similare aţi mai fost prezent la locul anchetei?

D.M.: Au fost mai multe evenimente la care ma participat dar acesta a capatat notorietate. Era un protocol incheiat in baza de functionare a Politiei, Primariei si Poitiei Comunitara, semnat de de seful Politiei Medgidia si de seful IPJ Constanta de atunci.

8. Aţi afirmat că există documente care să dovedească neimplicarea dvs în acest caz. Despre ce documente este vorba? Şi dacă ele există de ce nu au fost luate în considerare de completul de la Curtea de Apel?

D.M.:  Toate documentele care-mi probeaza nevinovatia sunt in dosar. Trebuie doar ca judecatorii sa le citeasca. Este vorba despre procesele verbale incheiate de POlitie la discoteca, la locul perchezite, declaratiile martorilor de la Parchet. 

9. Apropo de complet, existau informaţii că acest complet ar fi fost schimbat în timpul procesului.. Este adevărat, există vreo explicaţie?

D.M.:  Am niste banuieli dar astept sa spuna cel care a decis schimbarea completului si care trebuie sa justifice pentru ca in practica justitie romanesti obligativitatea principiului continuitatii. Eu nu am recujat completul pentru ca eu cred in rolul Justitiei in Romania. Astept insa explicatii. 

10. Câte procente are Dumitru Moinescu în sondajele de la Medgidia, din moment ce atât dvs cât şi conducerea PDL a susţinut că această sentinţă vine la comanda celor care s-au speriat de cifrele sondajelor?

D.M.:Îi dau lui Iordache prilejul sa-si manifeste bucuria in legatura cu rezultatele sondajului pe care el l-a facut. 

11. Aţi fost în faţa colegilor dvs şi le-aţi explicat care este situaţia dosarului dvs. Au existat mesaje publice de susţinere. De ce aţi preferat să vă delimitaţi de partid în cadrul declaraţiilor pe care le-aţi făcut ieri la Medgidia în condiţiile în care am înţeles că eraţi aşteptat să susţineţi declaraţii de presă la sediul judeţean alături de colegii dvs?

D.M.: Pentru ca este lupta mea, pentru ca eu cred ca oamenii politici trebuie sa fie curati si nu vreau sa atrag asupra partidului blamul care temporar planeaza asupra mea. 

12. Aveţi vreun conflict cu actuala conducere a PDL? Aveţi elemente care să vă facă să credeţi că ar putea fi implicaţi şi colegi de partid în ceea ce vi se întâmplă acum?

D.M.:  Nu, am relatii bune cu conducerea BPJ Constanta si nu cred ca vreunul dintre colegii mei este capabil se asemenea lucru. 

13. Spuneti că nu sunteti vinovat cu nimic şi că veţi candida din nou, în 2012, pentru a vă convinge concetăţenii că meritaţi să conduceţi Primăria...Veţi folosi această sentinţă în campanie sau momentul este depăşit?

D.M.: Voi fi sincer cu votantii mei si nu voi ascunde nimic din lucrurile care fac parte din CV-ul meu.

14. Aveţi un program nou pentru Medgidia. Care ar fi principalele repere ale acestuia?

D.M.: Parcul Industrial Medgidia este cel mai important proiect al meu. L-am inceput in primul mandat dar nu am reusit sa-l finalizez. 

15. Primarul Marian Iordache v-a cerut demisia din Consiliul Local şi v-a acuzat ca aţi avea ceva probleme de caracter şi de cazier care nu v-ar mai da dreptul moral să votaţi în numele cetăţenilor. Va ganditi sa va retrageti din CL Medgidia?

D.M.: In legatura cu problemele de caracter, raspunsul meu este: “uite cine vorbeste”! , in legatura cu problemele de cazier -am dreptul legal sa-i reprezint pe cei 5600 de locuitori care m-au votat in 2008. Nu ma voi retrage din CL. 

16. Va asteptati pe viitor la sicanari din partea adversarilor care sa va faca vulnerabil fata de suspendarea pedepsei pentru 2 ani si 6 luni?

D.M: Sigur ca adversarii mei vor folosi acest episod nefericit dar am raspunsuri la toate sicanarile lor. Am foarte multi colegi capabili care ar putea sa candideze la Medgidia, candidatul din 2012 sunt eu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN prin UM 02311 Constanța, repară pavilioanele din Cazarma 390 Constanța. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

28 Apr 2024 46

Termen în dosarul dintre CJ Constanța și o firmă din București

28 Apr 2024 124

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 226

Vremea în Dobrogea Temperaturi plăcute și cer senin, apoi instabilitate atmosferică în zilele ce urmează

28 Apr 2024 146

Judecătoria a menținut decizia Biroului Electoral Năvodari în cazul candidaturii lui Nicolae Matei. Mai poate face apel la Tribunal!

28 Apr 2024 196

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 180

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 238

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 780

O firmă de construcții a fost fondată în Năvodari, județul Constanța. Cine este asociatul

28 Apr 2024 401

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 364

Schimbări importante în Comfort Construct SRL, firmă controlată de Progress Consulting SA, ce administrează Cimitirul Municipal din Constanța

28 Apr 2024 304

Anunț important de la Curtea de Apel Constanța! Sunt vizate alegerile locale

28 Apr 2024 290

Șocant! Accidentul mortal de la Sinoe, județul Constanța, surprins de camerele de supraveghere! (VIDEO)

28 Apr 2024 1573

Termoficare Constanța Întrerupere programată a furnizării apei calde. Consumatorii vizați

28 Apr 2024 270

„Dumnezeu să te odihnească în pace, drag prieten“ Cine este tânărul mort în accidentul de la Sinoe, județul Constanța? (VIDEO)

28 Apr 2024 2091