Interviu

Interviu live „Trees need people. Constanţa Restart“. În anul Centenar, au doborât record după record. Au plantat 240 de copaci şi au montat 882 de tutori pentru protecţia arborilor tineri (galerie foto)

 


Cătălin Filişan şi Dan Dorofote sunt invitați la ZIUA de Constanța să vorbească despre isprăvile lor frumoase într-un an important pentru România, dar şi despre campaniile pe care le pregătesc şi în 2019.
 
Aşteptăm şi întrebările dumneavoastră pentru invitații noștri, în timp real, pe pagina noastră de Facebook și pe site-ul ZIUA de Constanța!


Constanţa Restart a pornit atunci când iniţiatorul acestei mişcări, avocatul constănţean Cătălin Filişan, a realizat că viitorul copiilor noştri depinde de ceea ce facem noi astăzi şi că indiferenţa şi lipsa de implicare din prezent afectează perspectiva unei dezvoltări normale a ceea ce iubim - copiii şi oraşul Constanţa.
 
„Prin muncă, seriozitate şi bună-credinţă, putem schimba - puţin câte puţin - un colţ dintr-un parc, o stradă sau un cartier, putem schimba modul în care copiii percep oraşul, îi putem face să îl iubească, să îl îngrijească, să îşi dorească să locuiască aici, dar şi să ducă mai departe ceea ce am început noi.
 
Am început prin plantarea unui copac în Constanţa în 2016. În 2018 am reuşit plantarea a 240 de copaci, şi, mai apoi, montarea a 882 de tutori pentru a ajuta copacii tineri să crească drept şi pentru a-i proteja. Toate acestea le-am făcut împreună cu cei care au înţeles că viitorul se clădeşte prin muncă şi nu prin vorbe.


De altfel, sloganul acţiunilor a fost şi este „Fapte, nu vorbe”. Aceste idei şi acţiuni nu urmăresc o finalitate politică; nu facem politică şi nu dorim politizarea faptelor noastre. Iubim Constanţa, doar atât!”, spune Cătălin Filişan.

 
Daca vedeţi în Constanţa copaci tineri protejaţi cu tutori, legaţi frumos cu tricolorul pentru a creşte drepţi pentru generaţiile viitoare, să ştiţi că pe acolo au trecut cei de la Constanţa Restart, pentru că ei iubesc natura şi oraşul Constanţa.

Pe 27 octombrie 2018 au derulat cea mai mare acţiune de plantare dedicată anului Centenar. Au fost plantaţi 100 de copaci şi s-au montat 200 de tutori în Parcul Tăbăcărie din Constanţa.
 
Joi, 6 decembrie, ora 15.00, reprezentanţii Asociaţiei Constanţa Restart, Cătălin Filişan şi Dan Dorofote, tehnician horticultor, vin la Interviu Live să vorbească despre isprăvile lor frumoase într-un an important pentru România, dar şi despre campaniile pe care le pregătesc şi în 2019. Aşteptăm şi întrebările dumneavoastră pentru invitatul ediţiei, în timp real, pe pagina noastră Facebook.
 

Citeşte şi:
Constanţa Restart - „antrenament“ pentru marea mobilizare. La Şcoala nr. 24 „Ion Jalea“ „Plantând copaci, ajut planeta să respire şi să ne dea mai mult oxigen!“, gânduri de copil la 7 ani (galerie foto)

 

Live text. Acţiune cu ocazia Centenarului 100 de copaci, plantaţi în parcul Tăbăcărie din Constanţa! Aproximativ 200 de constănţeni şi-au petrecut sâmbăta astfel (galerie foto + video)

„Iubim Constanţa, doar atât!“ Acţiune în cadrul campaniei „Trees need people. Constanţa Restart“, în parcul Tăbăcărie

A trecut la fapte, ca să demonstreze că se poate! Amplă acţiune de plantare de copaci, la iniţiativa unui constănţean (galerie foto)
 
Imagini de la eveniment. Constanţa. Acţiune de montare a tutorilor şi de îngrijire a copacilor în Parcul de la Gară (galerie foto + video)
 
„Copacii au nevoie de oameni. Oamenii au nevoie de copaci“. Ştafeta spiritului civic între generaţii (galerie foto)
 
LIVE, de la eveniment! Continuă acţiunea de montare a tutorilor şi de îngrijire a copacilor, în Parcul din Tomis II (galerie foto-video)
 
LIVE VIDEO Imagini de la eveniment Constănţeni, demonstraţi spirit civic! Lăsaţi Facebook-ul şi veniţi în parcul de la Gară (galerie foto+video)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu live Cătălin Filişan, „Constanţa Restart” - „Sloganul nostru este „Fapte, nu vorbe”. Faptele noastre se văd. S-a creat o energie pozitivă extraordinară”!

07 Dec 2018 1004

Live text. Acțiune cu ocazia Centenarului 100 de copaci, plantaţi în parcul Tăbăcărie din Constanţa! Aproximativ 200 de constănțeni și-au petrecut sâmbăta astfel (galerie foto + video)

27 Oct 2018 997

Constanţa Restart - „antrenament“ pentru marea mobilizare. La Şcoala nr. 24 „Ion Jalea“ „Plantând copaci, ajut planeta să respire şi să ne dea mai mult oxigen!“, gânduri de copil la 7 ani (galerie foto)

22 Oct 2018 1706

100 de copaci vor fi plantaţi în parcul Tăbăcărie din Constanţa! Cine se ocupă

04 Oct 2018 3521

Trei copaci plantaţi în cadrul acţiunii „Trees need people - Constanţa Restart” au fost distruşi

30 Sep 2018 689

Liceeni, şcolari, cercetaşi marini s-au alăturat campaniei „Trees need people - Constanţa Restart!“ (galerie foto)

24 Sep 2018 788

O nouă acţiune „Trees need people - Constanţa Restart”, sâmbătă, în Parcul Tomis II

21 Sep 2018 1059

„Trees need people. Constanţa Restart“ Copacii plantaţi în cartierul Km 4-5, îngrijiţi cu responsabilitate (galerie foto)

21 Aug 2018 1249

„Trees need people. Constanța Restart“ Tratament de specialitate pentru copacii plantați până acum în Constanța

18 Aug 2018 926

„Iubim Constanţa, doar atât!“ Acţiune în cadrul campaniei „Trees need people. Constanţa Restart“, în parcul Tăbăcărie

15 Aug 2018 704

Imagini de la eveniment. Constanța. Acțiune de montare a tutorilor și de îngrijire a copacilor în Parcul de la Gară (galerie foto + video)

04 Aug 2018 786

„Copacii au nevoie de oameni. Oamenii au nevoie de copaci“. Ştafeta spiritului civic între generaţii (galerie foto)

02 Jul 2018 839

LIVE, de la eveniment! Continuă acțiunea de montare a tutorilor și de îngrijire a copacilor, în Parcul din Tomis II (galerie foto-video)

30 Jun 2018 1189

„Impresionanta“ participare... virtuală la montarea tutorilor pentru copacii tineri. 26 de participanţi şi 43 interesaţi pe Facebook, iar în realitate, doar… 13

18 Jun 2018 936

LIVE VIDEO Imagini de la eveniment Constănțeni, demonstrați spirit civic! Lăsați Facebook-ul și veniți în parcul de la Gară (galerie foto+video)

16 Jun 2018 2542

„Fapte, că de vorbe goale suntem sătui!”. Nu mai dați cu LIKE, ci o mână de ajutor!

14 Jun 2018 1247

A trecut la fapte, ca să demonstreze că se poate! Amplă acțiune de plantare de copaci, la inițiativa unui constănțean (galerie foto)

21 Apr 2018 5122

Începe Congresul Avocaţilor - 2017. Cine reprezintă Constanţa

22 Mar 2017 1538

Să-i cunoaştem! Trei avocaţi din Constanţa, aleşi membri ai Consiliului Barourilor din România (document)

08 Jun 2015 4607

#citeşte! Mesajul aniversar al lui Cătălin Filişan, avocat în Baroul Constanţa

04 Dec 2014 3064

FILISAN CATALIN GABRIEL

18 Jul 2013 687

A început Congresul avocaţilor din România. Află cine reprezintă Constanţa

29 Mar 2013 2165

Familia avocatului Filişan, la zi mare

08 Nov 2012 4500

Reprezentanţii Baroului Constanţa, la vot Discuţii la Congres despre Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor

16 Jun 2012 2051

Apărătorii constănţeni, prezenţi la Congresul avocaţilor

15 Jun 2012 1036

CABINET DE AVOCAT Filisan Catalin Gabriel

12 Nov 2011 3699

Ce face Rutiera Constanţa la Curtea Supremă

15 Sep 2011 1228

Atenţie, şoferi!Suspecţii accidentelor grave ar putea rămâne cu permisul

24 Jan 2011 1679

Sentinţă de 850.000 de leiRutieriştii execută statul

16 Nov 2010 1669

Avocatul Cătălin Filişan împlineşte 33 de ani

08 Nov 2010 5648

Avocat Filisan Catalin

18 Sep 2010 2538

Agentul Ion, eliberat din arest

26 May 2010 1536

Copilul a asistat la flagrantul tatalui

10 Mar 2010 1161

Au pus cruce anchetei „Rutiera"

24 Aug 2009 1793

Dosarul „Rutiera", anchetat de un organ necompetent?

16 Jul 2009 1317

Pedelistul Tanase, validat consilier

29 May 2009 746

Filisan nu mai este consilier local

08 Apr 2009 1585

Catalin Filisan a demisionat din functia de consilier local

07 Apr 2009 1715

Catalin Filisan „Se pare ca in politica nu exista principii"

16 Mar 2009 3531

Banias jura pentru Consiliul Local

21 Oct 2008 908

Moisoiu "Ba, baieti..."

09 Sep 2008 463

Se pune piatra de temelie a cartierului de locuinte ieftine

15 Aug 2008 665

Protestatarii PD-L, "manuiti din spate de PSD"

28 Jul 2008 638

PD-L a invins Consiliul Local

26 Jul 2008 1022

CLC insista ca nu exista o hotarare de invalidare a lui Filisan

11 Jul 2008 1171

SRI-stul acuzat de talharie, la mila Tribunalului

05 Jul 2008 607

Filisan, invalidat de o hotarare inexistenta?

04 Jul 2008 896

Noul CLM Constanta isi incepe activitatea... in instanta

25 Jun 2008 558

Filisan "Atacam abuzurile CL"

24 Jun 2008 409

Filisan "Atacam abuzurile CL"

23 Jun 2008 1255