Mihai Radu Popescu, tânărul constănţean care va studia la Columbia University „România nu este o țară «de abandonat»”

De ce ai ales o instituţie de învăţământ din străinătate?

Inițial nu eram sigur dacă să plec în străinătate sau să rămân în România. După ce m-am interesat mai mult în legătură cu instituțiile străine a devenit clar că există o diferență semnificativă între facultățile române și cele din străinătate: universitățile de afară sunt și instituții de cercetare, adică studenții se pot implica, încă din primul an, în cercetare de nivel înalt alături de profesori de renume. Acesta este motivul principal pentru care m-am decis să continui studiile în străinătate.

Ce crezi că va înseamna această experienţă - studii în afara ţării - pentru tine?

Cred că acest lucru va fi, mai întâi de toate, o experiență nouă - și din punct de vedere al învățământului, dar mai ales al activităților extrașcolare (universitățile din Statele Unite pun mare preț pe viața unui student în afara orelor de curs). Multe din cluburile la care pot participa (sportive, de voluntariat, recreaționale etc.) sunt autorizate oficial de către Columbia și beneficiază de susținere materială din partea universității - o altă diferență majoră față de insituțiile din România. Experiența în străinătate va fi o combinație de activități școlare și extrașcolare greu de găsit în alte locuri.

Iei în calcul, după terminarea studiilor, revenirea în ţară?

Bineînțeles. România nu este o țară „de abandonat”. Consider că România mi-a oferit o educație preuniversitară de nivel înalt - orice ar spune unii din criticii sistemului de învățământ. Nu putem nega faptul că România a produs valori de-a lungul anilor - la olimpiadele internaționale, la instituțiile de cercetare de nivel înalt și în artă. Totul este o chestiune ce ține de a canaliza acest potențial - și acest lucru va începe cu adevărat când valorile românești vor aduce țării cel puțin cât le-a adus țara lor.

În România, există această tendinţă de a îi considera pe elevii şi pe studenţii care fac performanţă „cazuri speciale”. Consideri că eşti un „caz special”?

Nu în adevăratul sens al cuvântului. În momentul în care faci distincția dintre cazuri normale și speciale se subînțelege faptul că nimeni nu poate trece de la „normal” la „special” și viceversa. Această problemă se vede în atitudinea multor oameni. Eu sunt un om normal, cu o pasiune pentru știință și inginerie, care a muncit mult în acest domeniu. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
 
Ce părere ai despre generaţia din care faci parte?

Dacă prin „generație” înțelegeți oamenii născuți între anii ‘92 și ‘95 atunci pot spune că a avut loc o schimbare de valori. Am observat o schimbare de la un sistem „familial”, local la un sistem „social” de gândire - oamenii din grupul social au început să aibă o importanță aproape la fel de mare ca cea a familiei. Acest lucru se reflectă în foarte multe dintre lucrurile întâlnite în prezent: este ușor pentru un om din generația mea să plece departe de casă (pentru studii și muncă în străinătate), este mai ușor să stabilești o relație de prietenie cu cineva complet din afara cercului de prieteni ai familiei și așa mai departe. Este acest lucru și o cauză a diferențelor de opinie dintre generații? Fără doar și poate, dar asta nu înseamnă că schimbarea este una negativă.

Crezi că un tânăr poate, la momentul actual, să schimbe ceva în bine, în România? Are el suficientă determinare, suficientă putere de muncă şi de convingere cât să poată revoluţiona un domeniu, un sistem de gândire?

Una din problemele cu care ne confruntăm în România este aceea că valorile nu sunt motivate să rămână în țară. În străinătate există medii întregi (cele mai multe asociate cu o universitate) în care oameni inteligenți, originali sau creativi se pot stimula unii pe ceilalți - medii propice inovării. Mediile respective sunt caracterizate de o lipsă de formalitate și de birocrație - două lucruri care sunt prevalente în sistemul educațional românesc. În momenul în care vom accepta faptul că studentul poate lucra umăr la umăr cu profesorul și că ideile lui sunt la fel de valoroase ca cele ale profesorului vom ajunge departe. Formalismul excesiv și această tendință de a „pune studentul la locul lui” vor dispărea în momentul în care valorile care au suferit din cauza acestei probleme se vor întoarce și vor ocupa poziții importante - insistând, din aceste poziții, asupra unei reduceri a formalității.

Ce este important pentru tine? Ce obiective îţi propui să atingi pe termen lung?

Umanitatea se apropie din ce în ce mai mult de tehnologie. Important pentru mine este să acceptăm această schimbare ca fiind un rezultat al ingeniozității și inventivității umane și nu un demon tehnologic care trebuie eliminat din viața umană. Interconectivitatea, accesul direct la informație și la resurse puternice de calcul au propulsat umanitatea într-o nouă eră. Este important să ducem acest lucru mai departe - să acceptăm că tehnologia a devenit o parte intrinsecă a umanității și să încercăm să unificăm cele două aspecte într-o eră postumană. Sper (și intenționez) să contribui la acest efort deoarece sunt sigur că va îmbunătăți semnificativ calitatea vieții în toate aspectele ei.
 
Care sunt modelele generaţiei din care faci parte? Cine sunt oamenii pe care tu îi admiri?

Vreau să încep prin a spune care sunt modelele generațiilor trecute: oameni renumiți ca fiind inovatori de succes în domeniul lor - cum ar fi Thomas Edison. Generația prezentă a schimbat acest lucru valorificând oamenii care au fost „nedreptățiți” de istorie - oamenii din culise care nu au fost atât de populari la vremea lor. Cred că simbolul generației actuale, și un om pe care îl admir foarte mult, este Nikola Tesla. El a avut contribuții importante în toate domeniile legate de electricitate. Deși nu este la fel de cunoscut ca Edison, Tesla a avut o contribuție semnificativ mai mare, făcând cercetări în cadrul curentului alternativ, al electricității „wireless”, al radarului etc. Acesta este simbolul generației actuale - ideea că este mai importantă contribuția decât renumele.

Ce citeşti, dincolo de programa şcolară?

Am multe interese literare dincolo de programa școlară. Fiecare dintre autorii mei preferați a contribuit cu un univers literar aparte și cu o idee care se aplică și în ziua de azi. Astfel, Philip K. Dick, cu romanele lui „psihedelice” imprimă ideea unui univers în care realitatea însăși este subiectivizată spre grotesc. Stephen King a contribuit la o perspectivă diferită a lumii, unde groaza poate veni de oriunde. George Orwell, cu renumitul lui roman „1984”, este mai relevant ca niciodată - acum că suntem conștienți de nivelul de supraveghere la care suntem supuși în viața noastră cotidiană.

Ai scris o carte, în limba engleză. Există şi o pasiune pentru scris, pentru ficţiune?

Deși există, fără îndoială, o pasiune pentru scris, nu consider că am stofă de autor de ficțiune - voi rămâne, pentru moment, la eseuri și cărți tehnice. Cartea pe care am scris-o, „Speeding Through Haskell”, ilustrează limbajul meu preferat de programare - unul care aduce matematica și informatica într-o simbioză. Se pot învăța multe lucruri din acest limbaj - cel mai important pentru mine fiind de natură filozofică. În timp ce studiam Haskell, ajungeam la limite de înțelegere pe care nu le credeam posibile, și de fiecare dată când depășeam aceste obstacole mi se schimbau într-un mod fundamental viziunea despre lume și modul de gândire.

Ce faci atunci când nu participi la concursuri şi olimpiade? Cum arată timpul tău liber?

În afară de citit și scris, în timpul liber îmi place să fotografiez. Este mai importantă pentru mine calitatea fotografiilor pe care le fac - nu „pozez” mult. Fiecare dintre imaginile cu care mă mândresc, însă, ilustrează o viziune personală asupra lumii. O altă pasiune de-a mea are de-a face cu calculatoarele și dispozitivele tehnice. Îmi place să dezasamblez computere, să văd cum funcționează și să le utilizez în moduri în care nu au fost intenționate. Spre exemplu, acum câteva săptămâni am folosit un editor de sunet pentru a retușa o imagine - astfel m-am distrat și am înțeles cum funcționează aceste unelte în profunzime și legătura dintre ele. Timpul meu liber este foarte flexibil și este plin de mici astfel de exemple care au fost gândite „pe moment”.
 
Urmăreşti evenimentele din politica internaţională? Ce părere ai despre tendinţa de control excesiv a unor ţări?

Deși această tendință este înfricoșătoare pe mai multe planuri - viața noastră privată aproape că nu mai există, comunicațiile noastre sunt stocate pentru eternitate și toate comunicațiile noastre au riscul de a fi despicate, analizate și filtrate pentru niște interese asupra cărora nu avem control - trebuie să conștientizăm faptul că acest lucru nu ar trebui să fie deloc surprinzător. Această tendință de control a existat dintotdeauna și, precum spun agențiile de supraveghere, „așa se joacă jocul”. O țară care este complet justă și nu încalcă intimitatea cetățenilor săi este în dezavantaj în scena politică mondială. Diferența dintre controlul de astăzi și cel de acum 50 de ani este că astăzi agențiile au resursele tehnologice cu care pot înregistra întreaga activitate a miliarde de oameni de pe tot globul. Oricât de mult ne vom dori acest lucru, supravegherea nu va dispărea. Important este să ne luăm intimitatea în mâinile noastre - trebuie să ne criptăm comunicațiile, să folosim software liber unde putem fi siguri că informațiile noastre nu sunt înregistrate și trimise mai departe și mai ales să nu folosim serviciile online populare care pot prelucra datele noastre personale. Întrebarea este dacă însă și evitarea supravegherii ne va pune sub suspiciunea agențiilor guvernamentale.