Absolvenţii promoţiei 1954 a Liceului „Mircea cel Bătrân“ vor striga catalogul Printre ei, şi profesorul Adrian Bavaru, rector onorific al Universităţii „Ovidius“

Absolvenţii promoţiei 1954 a Liceului „Mircea cel Bătrân“ (actualul Colegiu Naţional „Mircea cel Bătrân“) se vor reîntâlni pe data de 21 iunie, ocupând băncile şcolii, după 60 de ani de la terminarea studiilor liceale.

Cinci clase au absolvit la acea vreme Liceul „Mircea cel Bătrân“. „Trei au terminat 11 ani de liceu, iar două, zece ani, după model sovietic“, ne-a povestit prof. univ. dr. Adrian Bavaru, unul dintre absolvenţii promoţiei 1954. Tot Adrian Bavaru ne-a destăinuit că întâlnirea va începe la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, acolo unde se desfăşurau orele. „La acea vreme, Liceul «Mircea cel Bătrân» era ocupat de Comandamentul Armatei Ruse. În aceste condiţii, noi, băieţii de la «Mircea cel Bătrân», învăţam după-amiază în sălile de clasă de la Liceul «Mihai Eminescu», pe atunci liceu de fete. Pentru a comunica, le lăsam fetelor bileţele în bănci“, îşi aminteşte prof. Adrian Bavaru. Cât despre foştii profesori, acesta îi menţionează pe fostul director Ion Zaharia şi pe dirigintele clasei, profesorul de limbă română Petre Caragea.
Printre cei care fac parte din promoţia 1954 a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ se numără: Adrian Bavaru - membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, rector onorific al Universităţii „Ovidius“ şi consul onorific al Italiei, Viorel Tode, medic la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Marian Traian Gomoiu, biolog și oceanograf român, membru corespondent al Academiei Române. Foştii elevi ai celor cinci clase vor intra în sălile de curs, unde se va striga încă o dată catalogul şi fiecare va vorbi despre realizările personale şi profesionale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.