22 Sep, 2021 14:34
2912
Felicitări Radu, îți dorim și noi să dai dovadă de perseverență și să atingi culmi nebănuite în noua ta carieră! Bun cart înainte! îi urează Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța.„Am luat hotărârea de a da examen de admitere la colegiul militar, la început de clasa a VIII-a. Din acel moment mi-am urmat cu perseverenţă şi pasiune scopul. Am ales colegiul militar deoarece cred că mă va ajuta să devin un om puternic.
Cred că aici este un locul unde se pun bazele unui caracter puternic, bine definit. Simt că mi se potriveşte cariera militară pentru că prețuiesc integritatea, competitia, atitudinea binevoitoare, dorinţa de a reuşi şi curajul. Întotdeauna mi-am dorit să fiu alături de cei mai buni, să fac parte din elită. Nu am militari de carieră în familie dar intotdeauna am fost impresionat de haina militară.
Am învătat constant tot timpul şcolii şi rezultatele au venit. Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” a fost prima mea opţiune. Am dorit să intru într-un mediu guvernat de principii, astfel că acum iată-mă în haina militara şi sunt convins că am făcut cea mai bună alegere.
Aici e locul unde se recunoaşte rezultatul muncii fiecăruia, un loc al meritocraţiei. Voi continua să mă pregătesc cu ambiţie şi dedicare şi sper ca drumul meu în cadrul acestui colegiu să fie unul încununat de succes.
Este grea adaptarea chiar dacă am încercat să mă pregătesc cât mai bine pentru această această perioadă.
Însă conştientizez faptul că doar ieşind din zona de confort voi obţine cele mai importante experienţe de viată. Am găsit aici un colectiv complex: cadre militare, profesori, elevi gradaţi, toți hotărâţi să ne sprijine pe mine şi pe colegii mei pentru a ne îndeplini visul - acela de a fi militari de carieră şi de a deveni cea mai bună versiune a noastră. Doresc să îmi încurajez colegii din primul an să ne urmăm visul şi să nu renunţăm niciodată la el. Sunt convins că împreună vom face lucruri măreţe.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: