Elevi de la Liceul „Ion Creangă” din Tulcea, în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

Elevi din Tulcea în vizită la Universitatea Ovidius Constanța. foto: Universitatea Ovidius ConstanțaUn grup de 50 de elevi și cadre didactice de la Liceul„ Ion Creangă” din Tulcea au vizitat  Universitatea Ovidius din Constanța (UOC),  la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul proiectului ROSE intitulat „Centru de Învățare SAPIENTIA – OVIDIUS”, informează lect. univ. dr. Mariana Călin, directorul proiectului.

Potrivit sursei citate, evenimentul s-a desfășurat în campusul UOC, cu participarea reprezentanților Facultății de Litere, ai Facultății de Psihologie și Științele Educației, ai Facultății de Construcții, ai Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole și ai Facultății de Educație Fizică și Sport, în cadrul întâlnirii informale fiindu-le prezentată, elevilor, oferta educațională a universității.

„Cu acest prilej, tinerii aspiranţi la un parcurs educaţional în învăţământul superior au aflat detalii despre programele de studii universitare, au adresat întrebări despre admiterea din acest an și au aflat informații utile despre viața de student la Ovidius.
           
Universitatea Ovidius din Constanța implementează, începând din ciclul 2019 - 2020, proiectul ROSE cu titlul „Centru de Învățare SAPIENTIA – OVIDIUS”, acord de grant nr. 106/SGU/CI/II din 18.12.2018, ce se adresează studenților din anul I, în special celor care prezintă risc de abandon școlar. Proiectul este finanțat de Banca Mondială prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE) din cadrul Ministerului Educației (ME). Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ratei de promovabilitate a studenților din anul I, de la toate facultățile din cadrul UOC, și îmbunătățirea integrării acestora în mediul universitar ovidian“ - au precizat reprezentanții Universității Ovidius Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 323

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 431

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 543

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 484

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 596

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 668

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 380

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 338

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 405

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 619

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 837

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 477

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 548

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 781

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 652