Galați Elev de clasa a X-a găsit cu substanțe suspecte într-o instituție de învățământ


foto: pexels Într-un incident recent din municipiul Galați, un elev de clasa a X-a a fost prins cu o substanță suspectă asupra sa, alertând autoritățile și declanșând o anchetă.

La data de 6 octombrie 2023, directorul unei unități de învățământ preuniversitar din Galați a sesizat Secția 3 Poliție Galați cu privire la această situație alarmantă.



Oficial de la IPJ Galați 

La data de 6 octombrie 2023, la ora 12:45, directorul unei unități de învățământ preuniversitar din municipiul Galați a sesizat Secția 3 Poliție Galați, cu privire la faptul că un elev de clasa a X – a, din cadrul respectivei instituții ar avea asupra lui, 5 bucăți dintr-o substanță albă, tip cristal.

La fața locului au ajuns în scurt timp polițiști din cadrul Secției 3 Poliție, care au identificat elevul, un adolescent, cu vârsta de 16 ani, din municipiul Galați și au procedat la ridicarea celor 5 bucăți de tip cristal, de mici dimensiuni, care fuseseră găsite de cadrele didactice, fiind bănuite a face parte din categoria substanțelor psihoactive.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați împreună cu cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară și a celor de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Galați, pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun.


Citește și:

Ziua Educației, marcată la data de 5 octombrieZi liberă pentru elevi, profesori și angajații din învățământ

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Oțelul Galați - FC Hermannstadt, duel tare la vârful clasamentului din play-out

27 Apr 2024 711

UPDATE. Licitații Constanța CERONAV achiziționează servicii de pază, protecție, supraveghere permanentă și transport valori pentru sediile sale (DOCUMENT)

13 Apr 2024 492

Magistratul Ruxandra Vasile nu va veni la Judecătoria Medgidia, a decis CSM

12 Apr 2024 459

Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri

12 Apr 2024 592

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1095

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip revine în ring, în gala K1 Fighting Network Romania. „Este o ocazie unică“ (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 1097

Știri justiție Constanța Curtea de Apel Constanța solicită CSM delegarea unui magistrat de la Judecătoria Galați la Judecătoria Medgidia

09 Apr 2024 490

A fost cutremur în România! L-ați simțit? Unde a fost localizat epicentrul

06 Apr 2024 2576

Cristian Pistol, director general al CNAIR „ Lucrările la drumul expres Brăila-Galaţi au ajuns la un stadiu fizic de 80%”

06 Apr 2024 460

1.200 de liceeni din judeţul Tulcea participă la Târgul educaţional „Student #UDJG"

03 Apr 2024 445

Accident în zona sensului giratoriu de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Polițistă de la Imigrări Galați, rănită după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 3862

Cătălin Ciupercă, fost șef al AFDJ Galați, reacție după declarațiile lui Cristian Antohi, de la Tehnorex International - „Eu mi-am executat doar obligațiile de director! Am ignorat total amenințările“

29 Mar 2024 1050

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 1108

Lumea marinarilor Un amiral sacrificat

26 Mar 2024 644

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 680