Oportunități de pregătire internațională pentru elevii Liceului Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă


„Mulțumim tuturor cadrelor didactice ale Liceului Tehnologic «Axiopolis» din Cernavodă! Datorită acestor profesori suntem oameni realizați astăzi! Vă suntem veșnic recunoscători!”. Când un absolvent îți transmite un asemenea mesaj, e semn că eforturile depuse pentru a-i contura încrederea în puterile lui nu au fost în zadar.

Reper important al învățământului constănțean, Liceul Tehnologic  „Axiopolis” Cernavoda a sărbătorit anul acest 30 de ani de la transformarea din vechiul liceu agricol (înființat în 1959) în Grupul Şcolar Industrial Energetic. Era un vis mai vechi al cernavodenilor, ce vedeau răsărind lângă ei prima centrală nuclearo-electrica din țară.

Sute de absolvenți au acumulat aici competenţe  profesionale ce le-au îngăduit continuarea studiilor şi o inserție sociala adecvata. Ingineri, medici, economişti, profesori sau specialisti în diverse alte domenii datorează profesia lor de astăzi acestei scoli si dascălilor ce le-au îndrumat paşii.
În 1992, după îndelungi așteptări şi grație eforturilor unor oameni deosebiți, s-a reușit demolarea vechilor clădiri ale liceului, ce atinseseră venerabila vârsta de 100 de ani, dar și un grad înaintat de degradare fizică. În locul lor apărea, în septembrie 1995, un prim corp al actualului local, urmat, un an mai târziu, de un al doilea. Se contura astfel un complex modern, ce continuă să se ridice pe locul vechilor clădiri, un complex ce va oferi condiții excelente de studiu pentru adolescenţii cernavodeni.
Din septembrie 2012, Liceul Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă oferă largi posibilități de realizare a aspirațiilor profesionale ale celor ce-i urmează cursurile, prin toate formele de învățământ în care se pot instrui ei.
 
Peste 100.000 euro prin proiectul Erasmus VET „Stagii de pregătire în spațiul european”
Mai mult, de câțiva ani, profesorii Liceului Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă reușesc să acceseze proiecte internaționale atât de importante pentru viitorul elevilor lor, dar și pentru dezvoltarea lor dincolo de carierele pe care și le vor alege, prin deschiderea către culturilor altor țări.
Și, în ciuda perioadei dificile pe care o traversează întreaga planetă, au primit vești bune cu privire la desfășurarea parteneriatelor internaționale Așadar, Liceul
Tehnologic „Axiopolis” din Cernavodă este beneficiarul proiectului Erasmus VET „Stagii de pregătire în spațiul european”, cu un buget aprobat de 111.978.00 Euro, ce se implementează în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2021.
Beneficiarii direcți sunt 16 elevi din clasa a X-a D, școala profesională, calificarea Sudor, și 20 de elevi din clasele a XI-a A și B, liceu, specializarea Electronică automatizări, care vor efectua trei săptămâni de pregătire practică în Cipru și Spania.
Participarea elevilor în proiect asigură perfecționarea cunoștințelor, abilităților și competențelor profesionale, le dezvoltă capacitatea de adaptare în medii sociale și culturale din străinătate.
 

Citește și:

Succes deosebit al echipei Școlii Gimnaziale nr. 1 Ciocârlia. Proiect Erasmus+ în valoare de 173.925 euro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.