Proiect destinat adaptării programelor de studii la cerinţele pieţei muncii, derulat de Universitatea „Ovidius“ (galerie foto)

Aula Magna Universităţii „Ovidius“ din Constanţa a fost, vineri, gazda evenimentului de lansare a unui proiect cofinanţat din fonduri europene. Atragerea de fonduri europene şi angrenarea lor în proiecte menite să dezvolte resursele umane se numără printre direcţiile principale pe care se axează noua conducere a instituţiei constănţene de învăţământ. Proiectul Mate-Info.Net, prin care sunt urmărite adaptarea programelor de studii universitare la Cadrul Naţional al Calificărilor în Învăţământul Superior şi crearea unei reţele virtuale în vederea îmbunătăţirii interacţiunii cu mediul de afaceri pentru a susţine dezvoltarea economică şi socială, a fost lansat la Constanţa în parteneriat cu The Red Point SA. Proiectul are o valoare totală de 2.125.059 de lei, beneficiarul, Universitatea „Ovidius“, având o contribuţie de 42.501,18 lei. Obiectivul principal vizează îmbunătăţirea calităţii ofertelor educaţionale în învăţământul superior pentru şase programe de studii din domeniul Matematică -Informatică, prin acţiuni inovatoare destinate asigurării calităţii procesului educaţional şi adaptării lui la exigenţele pieţei muncii. „Prin intermediul acestui proiect, vom identifica zona de convergenţă comună între competenţele lor şi cerinţele mediului de afaceri. Mai concret, în momentul în care un angajator ne garantează faptul că, pe următorii trei ani, are nevoie de o anumită tehnologie, acest proiect oferă cadrul legal pentru a implementa exact doleanţele lui în cadrul programelor de învăţământ. Astfel, studenţii vor fi exact pregătiţi pentru piaţa muncii, şi nu pe lângă“, a declarat managerul de proiect, lector doctor Alexandru Bobe, din cadrul Universităţii
„Ovidius“.

400 de studenţi implicaţi

Evenimentul de lansare a fost deschis de rectorul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Sorin Rugină. În Aula Magna au fost, de asemenea, prezenţi şi prorectorul de Cercetare ştiinţifică şi informatizare, prof. univ. dr. Constantin Popa, lect. univ. dr. Elena Pelican, Expert responsabil de relaţia cu piaţa muncii, din cadrul instituţiei de învăţământ. Alături de aceştia s-au aflat şi managerul de proiect din partea The Red Point SA, Perla Simion, precum şi numeroşi antreprenori din mediul de afaceri constănţean.

Proiectul, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!“, domeniul major de intervenţie „Calitate în învăţământul superior“, are drept ţintă 400 de studenţi şi 50 de profesori, urmărind promovarea învăţării centrate pe student, prin dezvoltarea de curriculum şi activităţi educaţionale adaptate şi corelate nevoilor pieţei muncii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 279

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 384

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 399

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 508

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 382

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 571

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 552

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 267

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 655

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 407

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 363

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 321

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 394

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 389

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 611